Decizia CCR nr. 35/2024Punctul 33
Punctul 33
33. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003). Faptul că persoana interesată, deși cunoștea sau, în considerarea principiului nemo censetur ignorare legem, trebuia să cunoască termenul de valorificare a dreptului de a depune cererea de restituire, nu s-a conformat dispozițiilor normei legale, cu consecințele juridice ce decurg din nerespectarea acesteia, nu este de natură să determine încălcarea art. 44 din Constituție și nici restrângerea exercitării vreunui drept constituțional. ...
Sursa oficială ↗