Decizia CCR nr. 259/2020Punctul 21

21. Ca principiu, necesitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege în limitele și în termenele prescrise de normele corespunzătoare nu poate constitui o îngrădire a accesului liber la justiție, finalitatea lor fiind aceea de asigurare a unui climat de ordine, indispensabil exercitării acestora în condiții optime, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă (de exemplu, Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003). Faptul că persoana interesată, deși cunoștea sau, în considerarea principiului nemo censetur ignorare legem, trebuia să cunoască termenul de valorificare a dreptului de a solicita returnarea dosarului la entitatea deținătoare, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat cerinței legale exclude invocarea pretinsei încălcări a art. 21 alin. (1) din Constituție. ...