Decizia CCR nr. 744/2023Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2023 · dosar 5.814/30/2018
Punctul 16
16. Curtea a constatat că, în acest context legislativ, reglementarea criticată în cauză apare ca fiind rațională și justificată, întrucât expertul-parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanță, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părții încrederea că expertiza a fost realizată în condiții de profesionalism și imparțialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operațiunilor specifice expertizei este conform standardelor și protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operațiuni și raționamente realiste și corect fundamentate științific. Expertul-parte va putea face observații referitoare chiar la obiectul expertizei, apreciind cu privire la necesitatea modificării sau completării acestuia, deci observațiile sale vor putea determina o redirecționare a cercetării tehnico-științifice, o reconfigurare a cadrului inițial în care aceasta urmează să se desfășoare. De asemenea, pentru obținerea unui rezultat corect, expertul-parte poate să verifice materialul necesar pentru efectuarea expertizei și are dreptul să facă observații cu privire la necesitatea ca acesta să fie completat. În fine, poate formula obiecții cu privire la raportul de expertiză elaborat în cauză de expertul oficial, având posibilitatea de a întocmi un raport distinct. ...
Sursa oficială ↗