Decizia CCR nr. 758/2023Punctul 14

14. În ceea ce privește dispozițiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, Curtea reține că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 16, 22 și 53 din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 293 din 17 mai 2022, anterior citată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013. Prin decizia menționată, paragrafele 27-31, Curtea a reținut că Legea nr. 254/2013 realizează o distincție între situația reglementată de prevederile art. 55^1 alin. (3) lit. a) și cea reglementată de dispozițiile art. 55^1 alin. (5) , din perspectiva executării pedepsei în condiții necorespunzătoare. Curtea a reținut că cele două categorii de persoane condamnate la pedepse penale privative de libertate se află în situații diferite din punctul de vedere al timpului petrecut în spațiile de cazare reglementate de prevederile Legii nr. 254/2013 anterior menționate și al specificului activităților realizate în cadrul lor. Astfel, în timp ce persoanele condamnate cazate în penitenciare petrec în interiorul acestora toată perioada de timp corespunzătoare duratei pedepsei, cele internate în infirmerii sau în spitale se află în incinta acestora pentru perioade mai scurte de timp, respectiv până la ameliorarea sau tratarea afecțiunilor de care suferă. Prin urmare, cazarea persoanelor condamnate în cadrul penitenciarelor, ipoteză prevăzută la art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013, reprezintă regula, în timp ce prezența unor astfel de persoane în cadrul unităților medicale, prevăzută la art. 55^1 alin. (5) lit. a) din același act normativ, constituie excepția de la aceasta. Totodată, scopul pentru care persoanele condamnate sunt cazate în cele două categorii de spații de detenție este diferit. Persoanele aflate în penitenciare desfășoară activitățile specifice regimului de detenție care le-a fost stabilit, în timp ce persoanele condamnate internate în infirmerii și în spitale beneficiază de îngrijirile medicale necesare, motiv pentru care unitățile medicale în care acestea sunt internate sunt amenajate și adaptate în acord cu nevoia desfășurării activităților medicale corespunzătoare. Așa fiind, reglementarea de către legiuitor a unui regim de executare diferit din punctul de vedere al condițiilor de cazare în cele două ipoteze juridice mai sus menționate are la bază criterii obiective, ce rezidă în timpul pe care persoanele condamnate îl petrec în cele două categorii de spații de cazare și în specificul activităților desfășurate în cadrul lor. În continuare, Curtea a reținut că prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată. ...