Decizia CCR nr. 761/2023Punctul 23

23. În ceea ce privește invocarea art. 1 alin. (4) , a art. 2 alin. (2) , a art. 4 alin. (1) , a art. 30 alin. (6) și (7) , a art. 41 alin. (2) și (3) și a art. 42 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, Curtea observă că aceste texte sunt doar indicate în cuprinsul cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, fără ca autorul excepției să fi argumentat pretinsa lor nesocotire prin dispozițiile legale criticate și fără ca această relație de contrarietate să poată fi dedusă în mod rezonabil. Or, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale stabilește că sesizările de neconstituționalitate trebuie motivate, astfel că excepția de neconstituționalitate este nemotivată din această perspectivă, având caracter inadmisibil. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“. ...