Decizia CCR nr. 708/2023Punctul 19
Punctul 19
19. Astfel, prin Decizia nr. 481 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, paragrafele 16, 17, 19, 20-22, 27 și 28, Curtea a reținut că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislației interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, în vederea transpunerii Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din această directivă, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislații, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)“. Mai mult, Directiva 91/477/CEE a Consiliului, la art. 5 alin. (1) lit. b) enumeră printre condițiile obligatorii pentru achiziționarea și deținerea de arme de foc inclusiv pe aceea ca persoana care solicită un astfel de permis să nu fie susceptibilă de a reprezenta un pericol pentru propria persoană sau pentru alții, pentru ordinea publică sau siguranța publică. În privința conținutului sintagmei „un pericol pentru propria persoană sau pentru alții, pentru ordinea publică sau siguranța publică“, Directiva 91/477/CEE a Consiliului prevede expres în teza finală a art. 5 alin. (1) lit. b) că „se consideră că existența unei condamnări pentru săvârșirea cu intenție și cu violență a unei infracțiuni indică un astfel de pericol“. ...
Sursa oficială ↗