Decizia CCR nr. 700/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, respectând prevederile art. 126 din Constituție, în interpretarea dată de Curtea Constituțională, legiuitorul a stabilit, prin titlul III din cartea I a Codului de procedură civilă, competența instanțelor după materie și valoare, precum și competența teritorială, dispozițiile privitoare la competență fiind cuprinse și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În același timp, prin dispozițiile cap. IV din titlul III, respectiv prin art. 129 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a clarificat competența instanțelor ca fiind de ordine publică sau de ordine privată, definind necompetența de ordine publică prin raportare la criteriul competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, și a stabilit, prin art. 130, obligația instanței ca la primul termen de judecată să verifice competența. Cu toate că legiuitorul a calificat, prin art. 129 din Codul de procedură civilă, competența generală, competența materială și competența teritorială exclusivă ca fiind de ordine publică și, în pofida faptului că prin art. 174 se prevede sancțiunea nulității absolute atunci când un act de procedură este efectuat cu nerespectarea cerințelor stabilite printr-o normă ce ocrotește un interes public, iar art. 176 prevede nulitatea necondiționată de existența vreunei vătămări pentru anumite situații expres prevăzute, printre care și cea a competenței instanței, prin art. 130 alin. (2) este înlăturată, practic, sancțiunea nulității exprese reglementate de textele indicate, întrucât, dacă părțile sau instanța de judecată nu invocă necompetența la primul termen de judecată și în fața primei instanțe, aceasta nu mai poate fi invocată ulterior, nici măcar în fața instanței de control judiciar. Or, dacă s-a stabilit caracterul de ordine publică al competenței materiale prin art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, totodată, instanța de control judiciar, respectiv cea de recurs în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) și (3) din același cod poate anula ori, respectiv, casa hotărârea primei instanțe pentru încălcarea competenței de ordine publică, atunci invocarea excepției de necompetență de ordine publică doar în fața primei instanțe și doar la primul termen de judecată este neconstituțională. Or, instanța de control judiciar are dreptul de a verifica, din proprie inițiativă sau la cererea unei părți, competența de ordine publică stabilită de instanța de fond și dreptul acesteia de a anula sau casa hotărârea primei instanțe, dacă aceasta a încălcat competența de ordine publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin legea procedurală i s-a dat dreptul instanței de control judiciar să verifice, în mod necondiționat, și alte încălcări ale dispozițiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală, compunerea sau constituirea instanței, publicitatea ședinței de judecată, cerințe încadrabile în aceeași categorie, a acelora de ordine publică, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută și necondiționată, astfel că invocarea nerespectării lor privește o chestiune de ordine publică, și nu privată, care trebuie și poate fi cenzurată de instanța de control judiciar. Astfel, s-ar putea ajunge la situația în care, pentru nerespectarea cerinței de compunere a instanței ori de reprezentare procesuală, să se poată aplica sancțiunea nulității absolute, întrucât cerințele respective sunt de ordine publică, în schimb, pentru aceeași cerință de ordine publică, dar care privește competența instanței, sancțiunea nulității să nu mai poată fi aplicată pentru simplul motiv că este limitată posibilitatea invocării ei doar la primul termen de judecată și în fața primei instanțe. Această situație poate privi și încălcarea competenței instanțelor specializate în anumite materii, situație în care se încalcă și dispozițiile constituționale prevăzute la art. 126 alin. (5) , sau a instanțelor de contencios administrativ, caz în care sunt încălcate, de asemenea, dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție. ...