Decizia ÎCCJ nr. 1/2004Paragraful 16

ÎCCJ · decizie · 23.02.2004
Paragraful 16
Imperativul bunei administrări a justiţiei, care impune exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, nu poate permite fragmentarea pretenţiilor civile în funcţie de caracterul direct sau indirect al pagubelor produse, ca urmare a particularităţilor legăturii de cauzalitate dintre actul incriminat şi efectele acestuia. O astfel de soluţie ar contraveni însuşi spiritului legii române aplicabile şi reglementărilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzaţiei penale, ci şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.
Sursa oficială ↗