Decizia CCR nr. 678/2023Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2023 · dosar 1.224/91/2023
Punctul 26
26. Prin Decizia nr. 279 din 22 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 11 aprilie 2006, Curtea a statuat că, precum în cazul regimului indemnizațiilor, nicio prevedere din Constituție nu impune uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputați și senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale - cum sunt magistrații, cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Diferențierea, în toate aceste cazuri, nu este contrară prevederilor art. 16 din Constituție și se justifică prin specificitatea activității acestor categorii socioprofesionale. Nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legilor, dispozițiile criticate urmând să se aplice în viitor, de la data intrării în vigoare a acestei legi. În privința dimensionării pensiilor parlamentarilor, ca și în cazul dimensionării indemnizațiilor și a altor avantaje și servicii la îndemâna acestora, Curtea Constituțională nu are competența să se pronunțe, eventualele disproporții urmând să fie sancționate politic de către electorat. ...
Sursa oficială ↗