Decizia CCR nr. 616/2023Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2023 · dosar 4.406/3/2020
Punctul 10
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curții, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 25 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.406/3/2020* al Tribunalului București - Secția I penală, dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin notele scrise, autorul excepției de neconstituționalitate formulează critici de neconstituționalitate cu referire la sintagma „în cursul judecății“, din cuprinsul art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea reține ca obiect al excepției de constituționalitate dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „în cursul judecății“, din cuprinsul acestora, în forma în vigoare la data sesizării Curții, astfel cum au fost modificate de art. 102 pct. 245 din titlul III al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins: „(1) Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.“ ...
Sursa oficială ↗