Decizia CCR nr. 633/2023Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2023 · dosar 1.778/116/2016
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 107-110 din același act normativ încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât nu includ în enumerarea mijloacelor de probă cu o valoare probatorie condiționată și declarațiile inculpatului judecat în alt dosar. Or, inculpatul are dreptul la tăcere și nu este sancționat dacă minte, ceea ce face ca omisiunea legislativă invocată să aibă relevanță constituțională. Astfel, spre deosebire de declarațiile persoanelor enumerate în dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, și anume investigatorul, colaboratorii și martorii protejați, care au o valoare probatorie condiționată, declarațiile coinculpatului urmează dreptul comun, putând avea ca efect condamnarea altui inculpat. Așadar, dacă declarația coinculpatului se referă la propria faptă, nu este nicio problemă de constituționalitate, însă aceasta apare în situația în care declarația se referă la faptele altor inculpați cu privire la care respectivul coinculpat este martor. ...
Sursa oficială ↗