Decizia CCR nr. 633/2023Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 107-110 din același act normativ încalcă principiile fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât nu includ și declarațiile suspectului sau inculpatului în excepția de la regula libertății aprecierii probelor - alături de declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor și ale martorilor protejați - ca mijloace de probă cu o valoare probatorie condiționată. Autorul excepției are în vedere situația în care mai multe persoane au calitatea de coinculpați, fiind judecate în cadrul aceluiași proces penal, dar pentru infracțiuni distincte, precum și situația în care un participant la comiterea unei infracțiuni este judecat separat de ceilalți participanți, fiind audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă. Arată că în privința martorilor stricto sensu legea prevede o serie de garanții și instrumente destinate să asigure fiabilitatea probei, și anume obligația de a spune adevărul [art. 114 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală], sub constrângerea legii penale care reglementează infracțiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 din Codul penal), în timp ce în cazul celorlalți subiecți procesuali legea nu prevede asemenea constrângeri, ceea ce afectează credibilitatea declarațiilor acestor „martori“, fiind lipsit de substanță dreptul persoanei acuzate de a interoga efectiv martorii acuzatori. Consideră că eliminarea soluției legislative prevăzute în această materie de dispozițiile art. 69 din Codul de procedură penală din 1968 deschide calea către arbitrar și subiectivism. ...