Decizia CCR nr. 211/2024Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, autorii acesteia realizează o scurtă prezentare a istoricului reglementării procesuale referitoare la valoarea probatorie a declarațiilor persoanelor acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. În continuare, apreciază că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor de lege criticate rezultă calitatea de mijloc de probă necondiționat a declarațiilor părților și a subiecților procesuali principali, ceea ce contravine exigențelor constituționale rezultate din prevederile art. 21, 23 și 24 din Legea fundamentală. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de martor are un sens autonom, intrând în această categorie orice persoană care furnizează declarații care pot servi ca temei al condamnării, indiferent de calitatea procesuală atribuită potrivit legii naționale, fiind aplicabile în aceste cazuri toate garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susțin că nu pot fi înțelese rațiunile pentru care legiuitorul a atribuit valoare probatorie similară declarațiilor acuzaților și celor ale martorilor, în condițiile în care primii nu sunt expuși unei sancțiuni, chiar dacă nu declară adevărul, în timp ce martorii riscă să răspundă penal atunci când nu spun adevărul. ...