Decizia CCR nr. 599/2023Punctul 11

11. Se menționează că dreptul constituțional la salariu minim prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituție este un drept universal, de protecție socială, instituit în scopul combaterii sărăciei și a riscului de excluziune socială. Acesta le este recunoscut, fără distincție, tuturor salariaților care au raporturi de muncă cu un angajator, indiferent că acesta este de drept public sau privat, indiferent de tipul raportului de muncă (tipic sau atipic), indiferent că salariatul ocupă o funcție publică civilă, militară sau de demnitate publică și, mai ales, indiferent de denumirea dată de legiuitorul infraconstituțional remunerației principale care se plătește pentru muncă, distinct de remunerațiile suplimentare acordate pentru condițiile muncii sau pentru motivarea salariatului. Deși art. 41 alin. (2) din Constituție se referă de o manieră generală la „salariul minim brut pe țară“, Curtea Constituțională a statuat că drepturile salariale suplimentare acordate salariatului de către angajator nu reprezintă drepturi fundamentale consacrate și garantate de Constituție. În consecință, dreptul constituțional la salariul minim brut pe țară garantează și protejează împotriva scăderii sub un anumit prag minim instituit de stat doar remunerația principală plătită salariatului pentru munca depusă, fără a se lua în considerare, la examinarea conformității remunerației principale acordate salariatului cu dreptul la salariul minim brut pe țară, eventualele drepturi salariale suplimentare acordate de angajator într-un alt scop decât pentru a remunera munca. ...