Decizia CCR nr. 572/2023Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2023 · dosar 8.491/3/2018
Punctul 17
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare cu cele formulate în prezentele cauze, fiind respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Astfel, referitor la chestiunea vizând plata unei taxe pentru a avea acces la Buletinul procedurilor de insolvență, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție, prin Decizia nr. 273 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 24 august 2022, paragrafele 14-17, Curtea a reținut, în esență, că accesul la justiție nu este un drept absolut, legiuitorul putând să prevadă anumite condiționări în vederea unei bune administrări a justiției, condiționări ce pot îmbrăca și forma unor obligații de ordin financiar, care țin de opțiunea legiuitorului și care nu pot fi privite ca aducând o restrângere liberului acces la justiție sau utilizării căilor de atac, atât timp cât părțile au posibilitatea, pe de o parte, să participe la termenele fixate de judecătorul-sindic, să consulte dosarul în vederea cunoașterii tuturor actelor de procedură depuse la acesta și, cu minimă diligență, să urmărească publicarea acestora în Buletinul procedurilor de insolvență, în speță a hotărârii ce ar putea face obiectul apelului prevăzut la art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014, iar, pe de altă parte, să solicite în cadrul cheltuielilor de judecată toate sumele avansate în vederea realizării drepturilor lor pe calea acestei proceduri, invocând în acest sens dispozițiile Codului de procedură civilă privind cheltuielile de judecată (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 42 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 22 martie 2022, paragraful 16). ...
Sursa oficială ↗