Sari la conținut

Decizia CCR nr. 572/2023Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
31.10.2023
Dosarul
8.491/3/2018

18. Astfel, caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 884 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 martie 2022, paragraful 16, Curtea a învederat că, în această materie, legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerințe, respectiv de urmărirea Buletinului procedurilor de insolvență și/sau de exercitarea dreptului într-un anumit termen fără intenția de a restrânge accesul liber la justiție și la utilizarea căilor de atac, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării drepturilor constituționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și a intereselor legitime ale tuturor părților, fără ca aceste măsuri să conducă la încălcarea egalității în drepturi în ceea ce privește accesul liber la justiție și dreptul la apărare ca și componentă a dreptului la un proces echitabil. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie