Decizia CCR nr. 563/2023Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2023 · dosar 2.448/88/2017
Punctul 17
17. În ceea ce privește dispozițiile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, Curtea constată că acestea stabilesc faptul că judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condițiile de exercitare a conducerii activității debitorului, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, printre atribuțiile administratorului judiciar se regăsește și exercitarea conducerii integrale, respectiv în parte, a activității debitorului, cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuțiile sale. Ca atare, legea stabilește situațiile în care operează ridicarea dreptului de administrare: (i) în cazul în care debitorul nu și-a exprimat intenția de reorganizare odată cu cererea de deschidere a procedurii sau în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii, când aceasta îi aparține în situația în care este declanșată la cererea creditorului; (ii) în cazul intrării în faliment; (iii) în cazul pierderilor continue, dacă textul legii stipulează că acestea trebuie dovedite de autorul cererii - creditori, comitet de creditori sau administrator judiciar. Astfel, aceste prevederi sunt în corelație cu cele cuprinse la alin. (1) al art. 85 din Legea nr. 85/2014, care dispun că deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, dacă nu și-a declarat intenția de reorganizare în termenul prevăzut la art. 74, care este de 10 zile de la deschiderea procedurii. Ridicarea dreptului de administrare nu operează de drept la expirarea celor 10 zile, ci măsura trebuie dispusă de judecătorul-sindic, prevederile criticate, cuprinse în alin. (3) al art. 85 din legea în discuție, permițând judecătorului-sindic să dispună ridicarea dreptului de administrare chiar prin hotărârea de deschidere a procedurii generale, odată cu desemnarea unui administrator judiciar căruia îi poate încredința conducerea activității debitorului, aspect care constituie însă excepția, iar nu regula. ...
Sursa oficială ↗