Decizia CCR nr. 565/2023Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2023 · dosar 504/57/2018
Punctul 19
19. În acest context, este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, potrivit căreia atunci când o normă juridică instituie o excepție de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă și la alte situații pe care norma juridică nu le prevede, așa încât amnistia fiscală instituită prin dispozițiile unor acte normative și condițiile prevăzute de acestea pentru beneficiul scutirilor nu poate fi extinsă sau convertită într-un drept fundamental. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a subliniat că, în materie fiscală, regula o reprezintă plata obligațiilor fiscale, amnistia având un caracter de excepție (a se vedea Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 401 din 10 mai 2018, paragraful 17). ...
Sursa oficială ↗