Decizia CCR nr. 538/2023Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.10.2023 · dosar 1.616/3/2018
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că situația cesionarilor dobânditori de drepturi succesorale, în care se află autorii excepției, este diferită de cea a cesionarilor de drepturi litigioase, astfel încât în privința primei categorii nu se justifică aplicarea aceluiași tratament sub aspectul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de legile de restituire. Dacă referitor la cesionarii de drepturi litigioase se justifică limitarea cuantumului despăgubirilor la un anumit plafon stabilit în mod suveran de legiuitor, în scopul eliminării operațiunilor speculative, în cazul cesionarilor de drepturi succesorale această justificare nu mai subzistă și se impune același tratament juridic aplicabil și titularului originar, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, întrucât, prin dobândirea succesiunii, cesionarii succesorali preiau dreptul de a culege o moștenire deschisă, întregul activ succesoral, cu efecte retroactive, dobândind inclusiv vocația la măsuri reparatorii, aidoma cedentului. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate nu pot primi, în cazul cesionarilor succesorali, interpretarea dată prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât aceasta se referă în mod evident la situația cesionarilor de drepturi litigioase. În caz contrar, prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 contravin principiului nediscriminării și al egalității în fața legii, având în vedere că prin moștenirea legală sau testamentară se dobândește vocația succesorală, întocmai ca în cazul cesiunii de drepturi succesorale. ...
Sursa oficială ↗