Decizia CCR nr. 538/2023Punctul 16

16. Faptul că aceasta a fost voința și opțiunea legiuitorului rezultă fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și nu constituie o discriminare, fiind justificat în mod obiectiv și rezonabil. Cât privește distincția pe care autorii prezentei excepții o fac între cesionarii de drepturi succesorale - pe care îi asimilează titularilor originari - și cesionarii de drepturi litigioase, Curtea constată că nici Legea nr. 165/2013, în general, și nici prevederile legale criticate, în special, nu operează o astfel de distincție, esențială fiind operațiunea de înstrăinare - cu titlu oneros sau gratuit - către un terț care, spre deosebire de titularii inițiali ai dreptului de proprietate, foști proprietari, moștenitorii legali ori testamentari ai acestora, nu a fost afectat în mod direct sau indirect prin preluările abuzive ale imobilelor aflate în proprietatea lor (sau a autorului lor) privată din perioada regimului comunist. Desigur că latura oneroasă a cesiunii drepturilor litigioase justifică în mod legitim intenția legiuitorului de a limita operațiunile speculative în materia acordării măsurilor reparatorii stabilite prin lege, însă, pe lângă faptul că și cesiunea drepturilor succesorale poate avea caracter oneros, elementul comun al celor două tipuri de cesiuni este acela că dreptul la despăgubire a fost înstrăinat, pierzându-se astfel legătura morală - directă sau indirectă - dintre abuzul statului și persoana afectată de acest abuz. Aceeași condiție esențială a înstrăinării distinge categoria cesionarilor de drepturi succesorale de cea a moștenitorilor legali sau testamentari ai titularului inițial al dreptului la despăgubire, astfel că nu se poate pretinde egalitate de tratament între cele două categorii de subiecți de drept menționate. ...