Decizia CCR nr. 538/2023Punctul 17

17. În ceea ce privește situația particulară a cesiunii drepturilor succesorale cu titlu gratuit, este relevantă Decizia nr. 613 din 5 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 21 martie 2018, paragraful 37, prin care Curtea a explicitat motivele care justifică diferența de tratament prevăzută de Legea nr. 165/2013, între cei care au dobândit dreptul de a obține măsurile compensatorii prin donație (donatari) și cei care l-au obținut prin intermediul unui testament (moștenitorii testamentari), și ale cărei considerente se mențin mutatis mutandis și în prezenta cauză. Deși ambele sunt liberalități, acte juridice cu titlu gratuit prin care autorul dispune de bunurile sale în mod liber, Curtea a reținut că între donație și testament există o deosebire de esență constând în natura lor și momentul la care își produc efectele. Astfel, în cazul testamentului, care este un act încheiat mortis causa, transferul dreptului de proprietate are loc la momentul decesului testatorului (eveniment pur aleator), iar în cazul donației - act juridic inter vivos - trecerea din patrimoniul donatorului în cel al donatarului se realizează în momentul încheierii donației, în timpul vieții proprietarului originar/donatorului, la un moment cert determinat în timp, individualizat prin voința părților. Or, ținând cont de aceste realități juridice, legiuitorul a ales să lase donatarii în afara sferei persoanelor care se bucură de despăgubire integrală, incluzând aici doar foștii proprietari și moștenitorii acestuia, legali sau testamentari, soluție legislativă justificată prin intenția de a evita crearea, prin chiar prevederile cuprinse în lege, a unui mecanism care să faciliteze eludarea scopului legii, acela de reparație pentru măsurile abuzive aplicate în timpul regimului comunist, ale căror consecințe negative le-au suportat direct foștii proprietari și moștenitorii legali ai acestora, aceștia din urmă fiind ab initio purtătorii unei vocații succesorale a cărei satisfacere a fost zădărnicită prin privările nelegale de proprietate pe care statul român le-a realizat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În ceea ce privește moștenitorii testamentari, recunoașterea dreptului lor de a obține despăgubiri în aceleași condiții ca și foștii proprietari și moștenitorii lor legali este justificată de faptul că gratificarea acestora reprezintă actul de ultimă voință al titularului dreptului, dreptul litigios urmând să se transmită în patrimoniul moștenitorului testamentar la momentul decesului testatorului. Până atunci, acesta din urmă, în calitate de titular al dreptului, își păstrează intactă aptitudinea de a-i fi recunoscută, potrivit legii, calitatea de proprietar și, implicit, de persoană îndreptățită la restituirea bunului sau obținerea de despăgubiri în echivalent. În schimb, încheierea unei donații având ca obiect dreptul litigios a cărui recunoaștere a fost inițiată prin depunerea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, de persoana care se consideră îndreptățită, fost proprietar al bunului imobil din al cărei patrimoniu acesta a fost preluat în mod abuziv de statul român în perioada menționată, ar putea prezenta riscul pervertirii intenției legiuitorului - acela de a acorda despăgubiri integrale doar celor în al căror patrimoniu s-a aflat bunul. Aceasta, deoarece bunul va ieși din patrimoniul donatorului încă din timpul vieții acestuia, or, într-o asemenea ipoteză, neacceptată de lege, donatarul ar avea posibilitatea de a se substitui integral în dreptul adevăratului proprietar încă din timpul vieții acestuia, ceea ce ar echivala cu o denaturare a scopului legii, de a acorda reparații doar foștilor proprietari și moștenitorilor acestora. Situația donatarilor este analogă, din această perspectivă, cu a subdobânditorilor, astfel că este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de despăgubire parțială. ...