Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 33
Punctul 33
33. În ceea ce privește impozitul special pe bunuri imobile și mobile de valoare mare, din cadrul art. III pct. 65 din lege [cu referire la introducerea în Codul fiscal a titlului X^1, alcătuit din art. 500^1-500^3], având în vedere inclusiv dispozițiile art. 500^3 alin. (1) , nou-introduse, conform cărora „impozitul (...) este datorat pentru întregul an fiscal“, se susține că nu rezultă dacă în cazul achiziționării unui imobil după data de 30 aprilie se datorează impozit pentru anul respectiv, având în vedere că, până la această dată, impozitul pentru anul curent trebuie calculat, declarat și plătit. În cazul în care se datorează și în această situație impozit, se apreciază că era necesară o normă clară care să reglementeze termenul de calcul, declarare și plată a sa. Se precizează că motivele de neconstituționalitate privind afectarea principiului așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 din Constituție, sunt aplicabile și pentru măsurile din cuprinsul titlului X^1 - Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare. ...
Sursa oficială ↗