Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 51

51. Cu privire la alin. (10) al art. XXIX din lege, se susține că nu este clar care ar putea fi ipoteza înființării unei instituții publice „ca urmare a primirii unor donații cu sarcini“ și nici ce presupune sintagma „structurile cu organizare militară/de poliție“. În plus, se susține că expresia „orice alte instituții publice care se aprobă prin memorandum de către Guvernul României“ este formulată într-o manieră vagă și imprevizibilă, lăsând loc interpretărilor diferite și aplicării neunitare a acestei norme. De asemenea, se observă că, potrivit acestui text, ar urma ca, printr-un act fără valoare normativă, să fie stabilite noi excepții de la prevederile art. XXIX alin. (1) din lege, aspect care afectează rolul Parlamentului ca autoritate legiuitoare, consacrat de art. 61 din Constituție, și principiul ierarhiei actelor normative, consacrat de art. 1 alin. 5 din Legea fundamentală, precum și rolul Guvernului, consacrat de art. 108 din Constituție. Se susține că alin. (11) al art. XXIX din lege este neclar și impredictibil. Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor“. Astfel, se observă că, pe de o parte, din formularea alin. (10) al art. XXIX din lege se poate deduce că acesta se aplică inclusiv anumitor instituții din domeniul culturii aflate în subordonarea/coordonarea/autoritatea autorităților publice locale/județene și, pe de altă parte, că textul criticat nu stabilește în ce condiții și în funcție de ce criterii se poate recurge la o astfel de excepție. Deși norma pare o modalitate de exercitare a autonomiei publice locale, garantată de art. 120 din Legea fundamentală, se susține că aceasta nu poate fi manifestată în afara legii. Așadar, se susține că sfera de aplicare a textului legal trebuie să fie clar stabilită, iar exceptarea de la lege să se facă în condiții certe și echitabile. De asemenea, se apreciază că ipoteza în care se poate stabili un alt domeniu aprobat prin memorandum de Guvern este echivocă și imprevizibilă. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul autonomiei locale, respectiv Decizia nr. 154 din 30 martie 2004 și Decizia nr. 136 din 3 mai 2001. Se susține că alin. (12) al art. XXIX din lege este neclar, fiind impredictibil de stabilit care sunt situațiile în care Guvernul sau, după caz, consiliile locale/județene pot decide să se procedeze altfel decât conform alin. (1) al aceluiași articol. În plus, se precizează că nu rezultă care este actul prin care Guvernul aprobă altă procedură de reorganizare. ...