Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 57

57. Se susține că, formal, prin alin. (1) al art. LI din lege se instituie o derogare de la prevederile art. 21 din Legea nr. 25/2023 privind integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul European de Cercetare, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cel puțin din perspectiva următoarelor aspecte: (i) în sistemul Legii nr. 25/2023, operațiunea juridică de fuziune este eminamente voluntară, art. 12 alin. (1) având caracterul unei norme permisive; (ii) în cazul organizațiilor de cercetare încadrate în clasa a III-a de performanță, potrivit art. 19 alin. (9) din Legea nr. 25/2023, „comisia de evaluare elaborează un plan de transformare având ca scop creșterea performanței organizației cel puțin la nivelul clasei a II-a de performanță, aprobat prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării“, iar alin. (1) al art. 21 din aceeași lege prevede o serie de măsuri care trebuie luate pentru creșterea performanței organizației de cercetare; (iii) sunt utilizate 3 concepte distincte (fuziunea, desființarea și lichidarea), fără a se realiza însă o delimitare clară de conținut, aspect care este de natură să imprime normei juridice un caracter echivoc, mai ales în condițiile în care în dreptul comun aceste concepte au o semnificație bine conturată. Dacă în cazul fuziunii se poate face apel la dispozițiile art. 233 și următoarele din Codul civil, iar contextul și efectele desființării pot fi deduse din economia reglementării, este discutabilă operațiunea preconizată de lichidare a unei organizații de cercetare, având în vedere că lichidarea în sine poate reprezenta (doar) un efect al fuziunii sau, după caz, al desființării. ...