Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 50

50. Cu privire la art. XXIX din lege, se precizează că, în lipsa acordului expres al structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale cu privire la soluțiile propuse, prevederile încalcă autonomia locală, garantată de art. 120 din Constituție. Referitor la lit. b) a alin. (1) al art. XXIX din lege, se susține că, dincolo de modalitatea defectuoasă de redactare, nu rezultă, în această ipoteză, cine și în funcție de ce criterii apreciază similitudinea. Cu privire la alin. (2) al art. XXIX din lege, având în vedere modalitățile în care pot proceda instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile de la alin. (1) , se precizează că fuziunea și comasarea sunt forme de reorganizare, astfel că alternanța „se pot comasa/desființa/ reorganiza/fuziona“ nu este corectă, clară, previzibilă din punct de vedere juridic. În plus, având în vedere că, potrivit art. 234 din Codul civil, fuziunea poate avea loc inclusiv prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă, se apreciază că nu se justifică menționarea expresă a „comasării“ care constă în contopire, formă a fuziunii. Mai mult, se consideră că „transferarea activității și personalului încadrat (...)“ este de fapt un efect al reorganizării sau desființării instituțiilor respective. Se susține că, pentru ca legea să respecte normele de tehnică legislativă, ar trebui să fie reglementate clar ipotezele avute în vedere, prin coroborare cu dispozițiile Codului civil referitoare la reorganizarea persoanei juridice, respectiv la încetarea acesteia, precum și la efectele acestor operațiuni. În ceea ce privește entitatea la care se pot transfera activitatea și posturile, se consideră că este necesar să se lămurească ce se are în vedere prin „structura organizatorică“ ce ar urma să le preia. De asemenea, se susține că formularea „(...) prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare“ este ambiguă și, în plus, nu este clar cine ar trebui să procedeze în acest sens. Totodată, se susține că nu rezultă ce entitate trebuie să respecte condițiile de la lit. a) și b) ale alin. (3) al art. XXIX din lege. Cu privire la alin. (4) al art. XXIX din lege, se susține că textul este redactat fără respectarea normelor de tehnică legislativă, având în vedere că transferul privește personalul, și nu „numărul de personal“. Cu privire la alin. (5) al art. XXIX din lege, se apreciază că, pe de o parte, acesta ar trebui să se refere și la ipoteza desființării instituțiilor publice, iar, pe de altă parte, nu rezultă clar la ce „drepturi legale salariale prevăzute de lege“ se referă. Astfel, în ipoteza disponibilizării, personalul respectiv trebuie să beneficieze de toate drepturile legale prevăzute de actele normative aplicabile în domeniu pentru această ipoteză, indiferent că acest lucru se precizează sau nu expres în acest proiect. Totodată, având în vedere că suntem deja în luna septembrie a anului 2023, se poate considera că alin. (6) al art. XXIX din lege are efect retroactiv. De asemenea, se susține că termenul final este neclar, pentru că alin. (6) al art. XXIX din lege prevede data de 1 ianuarie 2023, iar alin. (7) prevede data de 31 decembrie 2023, neexistând o corelare între acestea. Cu privire la alin. (7) al art. XXIX din lege, se susține că norma nu este clară, dat fiind că nu se poate deduce cum anume, în urma reorganizării, respectiv desființării unei instituții publice, „pot fi păstrate structuri organizatorice fără personalitate juridică (...)“. Se apreciază, totodată, că, pentru asigurarea exigențelor constituționale privind claritatea legii, prin condițiile stabilite la lit. a) -c) ale alin. (9) al art. XXIX din lege, ar trebui, în funcție de intenția de reglementare, să fie lămurit sensul juridic al sintagmelor: „activitatea (...) este unică prin specificul său“, „instituții publice/entități publice care reprezintă elemente de identitate națională ale României“, „impactul (...) este major asupra mediului (...) economico-social“. În plus, se susține că nu sunt precizate procedura și autoritatea competentă să decidă cu privire la impactul major asupra mediului cultural, economico-social. ...