Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 200

200. Cât privește criticile aduse dispozițiilor art. III pct. 2 [cu referire la art. 18^3] din lege, Curtea constată că acestea privesc chestiuni de opțiune legislativă și de interpretare și aplicare a legii. Astfel, se arată că o reglementare de nivel secundar va stabili contribuabilii care vor plăti impozitul suplimentar; or, Curtea constată că, în realitate, această reglementare va individualiza subiecții de drept care se află în ipoteza normei legale criticate, în funcție de criteriile legale stabilite. Cu referire la aplicarea impozitului suplimentar distribuției de energie electrică și gaze, Curtea observă că alin. (11) al art. 18^3 din Codul fiscal prevede expres că nu se aplică acestora, în condițiile acolo specificate, iar, dacă li se aplică art. 18^1 din Codul fiscal referitor la impozitul minim, Curtea constată că acest aspect constituie o chestiune de interpretare a legii. Cu privire la plata impozitului suplimentar în paralel cu cel minim, Curtea constată că acest aspect este de asemenea unul de interpretare și aplicare a legii, revenind autorităților administrative și instanțelor judecătorești să interpreteze în mod corespunzător sintagma „prin excepție de la art. 18^1“ (articol care reglementează impozitul minim). Ca atare, Curtea constată că stabilirea impozitului pe profit la valoarea celui minim (16%, dar nu mai puțin de 1% pe cifra de afaceri) sau la valoarea generală (16%) pentru entitățile de la art. 18^3 din Codul fiscal este o chestiune de interpretare care excedează rolului Curții Constituționale. Curtea Constituțională nu poate să stabilească ea înțelesul unei sintagme utilizate de legiuitor într-un act normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile constituționale, intervenind în sfera de competență a legiuitorului sau a instanțelor judecătorești, după caz. ...