Decizia CCR nr. 514/2023Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.10.2023 · dosar 7.604/2/2016
Punctul 6
6. Consideră că dreptul la o cale de atac, statuat și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, vizează o cale de atac față de hotărârea dată în fondul cauzei în procedura contencioasă/judecătorească, și nu față de o procedură administrativă necontencioasă. Reglementarea unei căi de atac efective împotriva unui act jurisdicțional oferă un remediu posibil și necesar față de erorile judiciare ce se pot săvârși, iar limitarea acestui drept fundamental nu trebuie să afecteze substanța dreptului și trebuie să urmărească un scop legitim. Motive precum scurtarea timpului de soluționare a cauzelor sau reducerea costurilor nu reprezintă, însă, justificări reale ale lipsei de control judiciar efectiv, întrucât acestea nu servesc interesului cetățeanului, ci celui al statului și instituțiilor acestuia, care oricum se află a priori într-o poziție privilegiată. Obiectivele mai sus invocate pentru limitarea sau eliminarea căilor de atac se pot atinge prin mijloace cu adevărat eficiente, cum ar fi motivarea și redactarea hotărârilor în termenul legal de 30 de zile, acordarea unor termene mult mai scurte sau reducerea cuantumului taxelor judiciare. ...
Sursa oficială ↗