Decizia CCR nr. 498/2023Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, în ceea ce privește denunțarea unui contract în materie civilă, prevederile criticate creează o discriminare, pe de o parte, între părțile acestuia, respectiv între cocontractanții și finanțatorul unui contract de leasing, întrucât această procedură are loc în funcție de natura contractului, fiind diferită atunci când în discuție este denunțarea unui contract de leasing financiar. Pe de altă parte, discriminarea se creează și între debitor și finanțatorul unui contract de leasing, întrucât debitorul, care este parte a unui contract de leasing financiar, este lipsit de dreptul de a continua acest contract dacă finanțatorul său nu este de acord cu menținerea contractului de leasing financiar. Practic, prin prevederile criticate, legiuitorul recunoaște, în mod explicit, faptul că numai o parte a contractului, respectiv o societate de leasing, poate să mențină sau să denunțe un contract aflat în derulare la data deschiderii procedurilor de insolvență, chiar dacă debitorul și administratorul judiciar și-au exprimat intenția de continuare a contractului respectiv și și-au asumat anumite obligații de plată stabilite prin contract. Astfel, debitorul se află în imposibilitatea menținerii contractului în discuție, fiind lipsit și de mecanismele apărării drepturilor și intereselor sale legitime ce decurg dintr-un asemenea contract derulat până la momentul intrării în insolvență, chiar și în condițiile în care a respectat obligațiile de plată. În acest context se învederează că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, iar pentru realizarea acestor aspecte legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul în care reglementează, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului, mai ales că, potrivit principiului proporționalității, orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și să reflecte un just echilibru între interesele concrete avute în vedere. Față de această împrejurare, se menționează că revine Curții Constituționale rolul de a stabili dacă normele criticate îndeplinesc aceste cerințe. ...