Decizia CCR nr. 498/2023Paragraful 9
Paragraful 9
Astfel, de principiu, la deschiderea procedurii insolvenței, astfel cum s-a reținut și prin Decizia nr. 142 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 21 iunie 2022, paragraful 17, regula este aceea că, potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, iar finalitatea pe care trebuie să o aibă în considerare practicianul în insolvență la luarea deciziei constă în maximizarea valorii activului patrimoniului debitorului. În contextul dat, Curtea a apreciat că menținerea contractelor în derulare ale debitorului, la deschiderea procedurii insolvenței, chiar și în ciuda opoziției cocontractantului, constituie o măsură menită să dea posibilitatea maximizării averii debitorului, pentru a-l ajuta să își acopere pasivul și să aibă o șansă reală de redresare. Pentru ca un contract să fie considerat în derulare și deci menținut, este esențial și necesar ca niciuna dintre cauzele de încetare a contractului, stabilite legal sau convențional, să nu fi intervenit cu caracter definitiv până Ia data deschiderii procedurii insolvenței. Regimul juridic, original, al continuării contractelor în curs după deschiderea procedurii insolvenței are drept scop crearea unor pârghii menite, pe de o parte, să întrerupă unele raporturi contractuale a căror execuție este prea oneroasă, inutilă sau neprofitabilă pentru debitor, iar pe de altă parte, să permită continuarea contractelor utile pentru redresarea debitorului. În urma analizei economico-financiare, subsumată ideii de a fi obținute sau păstrate elemente de activ cât mai mari, practicianul în insolvență va hotărî fie menținerea, fie denunțarea contractelor. Opțiunea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar va fi subsumată interesului prevăzut de lege, și anume obținerea unei valori cât mai mari a averii debitorului insolvent. De altfel, prin Decizia nr. 42 din 7 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 22 octombrie 2021, s-a reținut că „măsura menținerii contractului în derulare, luată în scopul maximizării averii debitorului și redresării acestuia, este urmată de alte măsuri menite să garanteze creditorilor că drepturile și interesele lor sunt, de asemenea, urmărite și respectate în procedură. Așa fiind, este stabilită o perioadă relativ scurtă (de 3 luni) în care să se stabilizeze raportul contractual, sunt prevăzute măsuri pentru asigurarea executării exemplare pe viitor a contractului, în măsura menținerii și de către administratorul/lichidatorul judiciar, se prevede posibilitatea modificării clauzelor contractuale în vederea reechilibrării contractului, sunt prevăzute remediile atât pentru neexecutările anterioare (executarea silită colectivă prin înscrierea creanțelor restante la masa credală), cât și pentru cele ulterioare (posibilitatea introducerii unei acțiuni în reziliere ce urmează a fi soluționată în cadrul procedurii insolvenței de judecătorul-sindic). Ceea ce se urmărește în mod evident este o împiedicare a ruperii intempestive a contractului pe motiv de insolvență, fie că aceasta are loc prin efectul unor clauze preexistente în contract, fie că ar putea fi urmărită de creditor printr-o acțiune în reziliere ulterioară, grefată pe creanțele restante, fără solicitarea expresă a acestora“.
Sursa oficială ↗