Decizia ÎCCJ nr. 42/2021 (HP)Punctul VII

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 26. Opinia judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile a Curții de Apel Alba Iulia este în sensul că, atât timp cât este permisă promovarea unei astfel de acțiuni pentru neexecutări ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, care intră în competența judecătorului-sindic, nu se justifică a se aprecia că cele care privesc o neexecutare anterioară ar fi inadmisibile, în lipsa unui text expres în acest sens. Art. 123 alin. (3) și (9) din Legea nr. 85/2014 reglementează situația părților, precum și posibilitatea ca ulterior „menținerii contractului“, după deschiderea procedurii, să fie formulată o cerere de reziliere, de competența judecătorului-sindic, dar nu stipulează inadmisibilitatea rezilierii contractului de arendă în procedura insolvenței, dacă creanța față de care se invocă neplata este anterioară deschiderii, ci reglementează doar alte ipoteze, ce nu sunt incidente în cauză. O interpretare contrară ar echivala cu susținerea ideii că, după data deschiderii procedurii de insolvență, nu s-ar mai putea cerere rezoluțiunea sau rezilierea contractelor pentru motivele anterioare deschiderii procedurii. ... 27. La nivelul Curții de Apel Bacău, opinia magistraților din cadrul Secției a II-a civile de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Neamț este în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, determinând așadar inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări. ... 28. Opinia judecătorilor specializați în materia insolvenței din cadrul Curții de Apel Brașov este aceea că, pentru acțiunile de reziliere a contractelor menținute, introduse ulterior deschiderii procedurii insolvenței, nu se poate invoca neexecutarea anterioară din partea debitorului. Pentru creanțele neplătite, cocontractantul are doar posibilitatea de a se înscrie la masa credală. Tribunalul Brașov, într-o opinie, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, în cazul unui contract ce prevede plăți periodice, menținut de administratorul judiciar după momentul deschiderii procedurii insolvenței, menținerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să facă plăți restante pentru perioade anterioare deschiderii procedurii. Prin urmare, neexecutarea acestor obligații nu poate fi sancționată pe calea unei acțiuni în rezoluțiunea contractului. În raport cu aceeași prevedere legală, rezilierea contractului este posibilă numai pentru creanțe născute după data deschiderii procedurii de insolvență. Într-o a doua opinie, o acțiune în rezilierea contractului este admisibilă inclusiv pentru nerespectarea de către debitor a obligațiilor datând din perioada anterioară deschiderii procedurii. Tribunalul Covasna - Secția civilă a arătat că, potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2014, prin expresiile „contractele în derulare se consideră menținute“ și „ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic“ [alin. (3) teza finală], precum și prin întreaga modalitate de reglementare s-a avut în vedere că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, determinând așadar inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de executări. ... 29. Magistrații din cadrul Secției a V-a civile din cadrul Curții de Apel București, în acord cu cea de a doua opinie exprimată în punctul de vedere motivat al completului de judecată, au apreciat că se impunea a fi admise criticile privind greșita aplicare a prevederilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu motivarea că textul de lege instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun pentru contractele în derulare în care este implicat debitorul în insolvență, stabilind regula că acestea se mențin la data deschiderii procedurii, fiind nule orice clauze contractuale de desființare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței. Legiuitorul a dat posibilitatea administratorului judiciar de a decide, având în vedere interesele economice ale debitorului, dacă alege să denunțe contractul sau dacă acceptă denunțarea contractului la solicitarea cocontractantului, solicitare ce poate interveni în același interval de timp de 3 luni și care necesită un răspuns al administratorului judiciar în 30 de zile de la comunicare. Așadar, decizia de denunțare a „contractului în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței“ este în exclusivitate a administratorului judiciar, legea recunoscând cocontractantului doar dreptul de a cere administratorului judiciar să denunțe contractul, lipsa unui răspuns în termenul de 30 de zile de la data la care denunțarea a fost solicitată de cocontractant operând ca o prezumție de acceptare din partea administratorului judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, ulterior menținerii unui contract prevăzând plăți periodice, debitoarea nu poate fi obligată la efectuarea plăților restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii, pentru astfel de creanțe putând fi formulate cereri de înscrieri în tabloul creditorilor. La alin. (3) al art. 123 din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a prevăzut în beneficiul cocontractantului debitorului în insolvență dreptul de a solicita rezilierea contractului pentru culpa debitorului ulterior menținerii contractului, deci pentru fapte culpabile intervenite ori continuate ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței. Procedura de insolvență a debitorului a fost deschisă prin sentință civilă, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul judecătoriei, reclamantul solicitând rezilierea contractului de arendă pe motiv că debitoarea nu a achitat arenda aferentă anului 2018. Prin urmare, ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței pârâtei, reclamantul a solicitat rezilierea contractului de arendă, contract cu executare succesivă, în derulare, invocând fapte culpabile ale debitoarei de neexecutare a obligației de plată periodice a arendei, anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței. Raportat la prevederile art. 123 alin. (1) și (9) din Legea nr. 85/2014, la momentul învestirii instanței de fond, reclamantul nu mai avea posibilitatea de a cere, pe calea dreptului comun, rezilierea contractului de arendă pentru neexecutarea obligației de plată pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, prevederile anterior menționate fiind, contrar celor reținute de instanța de apel și de recurs în opinie majoritară, pe deplin aplicabile. O interpretare contrară, în sensul acceptat de instanța de recurs în majoritate lipsește de conținut dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a preîntâmpina situațiile în care debitoarea aflată în insolvență ar fi lipsită de orice posibilitate reală de redresare. Prin urmare, s-a arătat că reclamantul are deschisă calea acțiunii în rezilierea contractului, pentru neexecutarea culpabilă a obligației de plată a arendei pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, cerere ce revine în competența judecătorului-sindic raportat la prevederile art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. La nivelul Secției a VI-a civile a Curții de Apel București, punctul de vedere majoritar exprimat a fost în sensul că dispozițiile art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 nu pot fi interpretate în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Prin urmare, nu este împărtășită opinia potrivit căreia promovarea sau continuarea acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări este afectată de un fine de neprimire. Opinia majoritară a judecătorilor Secției a VII-a civile din cadrul Tribunalului București a fost în sensul admisibilității acțiunilor de reziliere a contractelor cu executare succesivă, menținute de administratorul/lichidatorul judiciar după momentul deschiderii procedurii, pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectarea obligațiilor datând din perioada anterioară deschiderii procedurii. Opinia exprimată la nivelul Tribunalului Ialomița a fost în concordanță cu punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept sesizate. În opinia judecătorilor acestei instanțe, art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 nu se poate interpreta în sensul că ar lipsi de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Prin urmare, promovarea sau continuarea acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări este admisibilă. În sprijinul acestei concluzii s-a arătat că art. 123 din Legea nr. 85/2014 stipulează doar faptul că deschiderea procedurii insolvenței nu constituie motiv de desființare a contractelor în derulare, acestea putând fi menținute în continuare, după o procedură anume reglementată, astfel că, în absența unor dispoziții speciale în Legea nr. 85/2014 prin care să se reglementeze interdicția promovării sau continuării acțiunilor în reziliere pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectarea datând din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței, acțiunile trebuie să fie considerate admisibile. Judecătorii acestui tribunal au opinat, de asemenea, că, pentru a se constitui într-un fine de neprimire a unei cereri de chemare în judecată sau pentru a se stopa ca devenită inadmisibilă o acțiune deja promovată la momentul deschiderii procedurii de insolvență a unui debitor, este necesară o reglementare expresă, fiind vorba de o interdicție care are ca finalitate lipsirea unor reclamanți de accesul la o instanță de judecată. S-a menționat că o altfel de interpretare ar echivala cu susținerea ideii că, după data deschiderii procedurii de insolvență, partenerii contractuali ai debitorului nu mai pot cere rezoluțiunea sau rezilierea contractelor pentru motive anterioare deschiderii procedurii, având blocat accesul către o instanță care să le analizeze argumentele, ceea ce, în opinia judecătorilor Secției civile din cadrul Tribunalului Ialomița, nu poate fi acceptat, fiind contrar principiului fundamental ce garantează accesul la o instanță prevăzut în art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O. Prin urmare, în condițiile în care legea specială a insolvenței nu reglementează expres interdicția primirii acțiunilor de reziliere pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectare a obligațiilor datând din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței, s-a opinat în sensul că astfel de acțiuni sunt admisibile. Punctul de vedere exprimat de judecătorii-sindici din cadrul Tribunalului Ilfov a fost după cum urmează: Din cuprinsul art. 123 din Legea nr. 85/2014 rezultă că, în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței, contractele în derulare în care este parte societatea față de care s-a deschis procedura insolvenței pot fi denunțate de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către cocontractant, care notifică practicianul în insolvență în vederea denunțării contractului. Respectivul contract se consideră denunțat la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului privind denunțarea contractului, dacă administratorul/lichidatorul judiciar nu răspunde sau la data notificării denunțării de către administratorul/lichidatorul judiciar. În situația în care nu se cere denunțarea contractului, potrivit acestei proceduri reglementate de dispozițiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, partea nu va putea solicita rezilierea (denunțarea) contractului pentru ipoteza neîndeplinirii obligațiilor pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței în fața judecătorului-sindic. Această concluzie se desprinde din coroborarea dispozițiilor alin. (1) al art. 123 cu alin. (3) teza finală al art. 123 din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, denunțarea contractului față de neîndeplinirea unor obligații ce vizează perioada anterioară deschiderii procedurii, în situația în care nu s-a urmat procedura reglementată de dispozițiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, poate fi solicitată numai pe calea dreptului comun, iar pentru perioada ulterioară (întrucât legiuitorul folosește sintagma „ulterior menținerii contractului“) poate fi solicitat judecătorului-sindic potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. În concluzie, s-a conturat opinia că este admisibilă acțiunea având ca obiect rezilierea contractului, solicitată pe calea dreptului comun, împotriva pârâtei aflate în insolvență, motivat de neexecutarea obligațiilor pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței. La nivelul Secției civile din cadrul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere unitar a fost în sensul că, atât timp cât este permisă promovarea unei astfel de acțiuni pentru neexecutare ulterioară deschiderii procedurii insolvenței, care intră în competența judecătorului-sindic, nu se justifică a se aprecia că cele care privesc o neexecutare anterioară ar fi inadmisibile, în lipsa unui text expres în acest sens. Art. 123 alin. (3) și (9) din Legea nr. 85/2014 reglementează situația plăților, precum și posibilitatea ca și ulterior menținerii contractului, după deschiderea procedurii, să fie formulată o cerere de reziliere, din competența judecătorului-sindic, dar nu stipulează inadmisibilitatea rezilierii contractului de arendă în procedura insolvenței, dacă creanța față de care se invocă neplata este anterioară deschiderii, ci reglementează doar alte ipoteze, ce nu sunt incidente în cauză. Judecătorii din cadrul Tribunalului Teleorman au arătat că dispozițiile art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 se interpretează în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, ducând la inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări. ... 30. Secția a II-a civilă a Curții de Apel Cluj a arătat că, subsecvent deschiderii procedurii de insolvență, dacă contractul este asumat de către debitor prin practicianul în insolvență, se naște concomitent obligația partenerului contractual al debitorului de a continua executarea contractului, chiar în contextul existenței unor datorii anterioare deschiderii procedurii. Dispozițiile art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 înfrâng caracterul sinalagmatic al contractului. Astfel, prin derogare de la dreptul comun, în condițiile continuării contractului, cocontractantul debitorului este obligat să facă abstracție de neexecutările anterioare deschiderii procedurii și să dea curs continuării contractului, la solicitarea debitorului supus procedurii de insolvență formulate prin reprezentantul său legal. Dacă ar putea invoca excepția de neexecutare a contractului sau ar putea cere rezilierea contractului, referindu-se la restanțe anterioare deschiderii procedurii, partenerul contractual al debitorului ar paraliza construcția juridică concepută de către legiuitor pentru protejarea intereselor debitorului supus procedurii de insolvență, în vederea creșterii șanselor de reorganizare a acestuia sau chiar pentru derularea în bune condiții a procedurii de lichidare și îndestulare a creditorilor. Din acest punct de vedere, normele speciale sunt incompatibile cu efectele de drept comun ale contractelor sinalagmatice. În ceea ce privește însă perioada următoare deschiderii procedurii, legiuitorul revine la dreptul comun și la efectul sinalagmatic al contractelor, așa încât orice întârziere la plată sau în executarea altei obligații va putea fundamenta atât o excepție de neexecutare, cât și pronunțarea de către judecătorul-sindic a rezoluțiunii sau a rezilierii contractului. Soluția are o reglementare expresă prin dispozițiile art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care fac referire la reziliere. ... 31. Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă a arătat că rezoluțiunea sau rezilierea presupune o neexecutare culpabilă, totală sau parțială, ori o executare necorespunzătoare a unei obligații contractuale de către una dintre părțile contractante. Denunțarea unilaterală vizează în cele mai multe situații practice motive de oportunitate contractuală, și nu un caz de culpă în executarea angajamentului asumat, cum se întâmplă în cazul rezoluțiunii sau rezilierii. Articolul 123 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență aduce o noutate în materia denunțării înțelegerilor cu societăți care, ulterior, intră în insolvență, în sensul că prin alin. (1) declară menținute de drept toate contractele în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, art. 1.417 din Codul civil privind beneficiul termenului nemaifiind aplicabil, iar toate clauzele de desființare a contractelor și de exigibilitate anticipată pe motivul incidenței insolvenței devin nule. Exceptate de la prevederile privind obligativitatea menținerii contractelor și nulitatea clauzelor sunt contractele financiare calificate sau acordurile de compensare bilaterală. Ca principiu, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar trebuie să analizeze fiecare contract în derulare și să stabilească dacă, în scopul maximizării averii debitorului, se impune să mențină sau să denunțe un contract. Termenul de 3 luni în care administratorul judiciar trebuie să decidă dacă menține sau denunță contractul este menit să elimine cât mai repede nesiguranța în continuarea contractelor de către debitor. Cocontractantul care dorește să aibă mai repede certitudinea continuării sau denunțării contractului poate adresa administratorului/lichidatorului judiciar o notificare prin care îi solicită să „denunțe contractul“, acesta din urmă având obligația să răspundă în termen de 30 de zile. Rezultă că cocontractantul nu poate denunța el însuși contractul în nicio situație, implicit nici în situația în care la data deschiderii procedurii insolvenței ar fi existat obligații neexecutate datând din perioada anterioară deschiderii. Contractul se consideră denunțat la expirarea celor 30 de zile care curg de la primirea notificării de către administratorul judiciar, dacă acesta nu a răspuns notificării sau la data notificării denunțării de către administratorul judiciar. Textul de lege nu conține dispoziții privind rezilierea decât în art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 conform căruia, ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcânduse de către judecătorul-sindic. Acest text rezolvă două probleme: a) confirmă expres posibilitatea cocontractantului de a solicita rezilierea, pentru culpa debitorului; b) stabilește competența de soluționare a cererii, în sensul că, ulterior momentului menținerii contractului, competența de soluționare a cererii revine judecătorului-sindic, ceea ce poate conduce la concluzia că anterior acestui moment competența revine instanței de drept comun. Prin urmare, s-a considerat că niciun text al Legii nr. 85/2014 nu interzice acțiunea în reziliere pentru culpa debitorului, dimpotrivă art. 123 alin. (3) partea finală din Legea nr. 85/2014 prevede expres posibilitatea formulării acesteia, ceea ce denotă că cocontractantul poate introduce acțiunea în reziliere. Deoarece textul de lege nu distinge între neexecutările anterioare și cele ulterioare momentului deschiderii procedurii, s-a opinat că nici instanțele judecătorești nu trebuie să facă vreo astfel de distincție. Raportat la cele arătate mai sus, exercitarea de către administratorul/lichidatorul judiciar a opțiunii de continuare a contractelor nu poate conduce la înlăturarea răspunderii debitorului pentru eventualele fapte culpabile săvârșite în executarea contractului, anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, care să aibă drept consecință inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări culpabile. ... 32. Opinia unanimă a Secției a II-a civile a Curții de Apel Galați este în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor nu lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, determinând așadar inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări. Potrivit art. 123 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar are posibilitatea ca într-un termen de prescripție de 3 luni de la data deschiderii procedurii să denunțe sau nu orice contract care nu a fost executat în totalitate sau substanțial de către părți. Aceeași posibilitate o are și cocontractantul în termen de 3 luni cu notificarea administratorului/lichidatorului judiciar. Acesta din urmă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, trebuie să răspundă în sensul denunțării ori nu a contractului. Potrivit art. 123 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, „în lipsa unui răspuns, administratorul/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat“. După trecerea acestor termene în care niciuna dintre părți nu și-a exprimat dorința sau nu a denunțat contractul, acesta își produce efectele. Potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 teza finală: „Ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic“. Textul nu face distincție între fapte și culpă anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, referindu-se doar la „culpă“. Soluționarea cererii de reziliere formulate de cocontractant se face doar de judecătorul sindic, iar nu pe calea dreptului comun. Nu are relevanță faptul că anterior cocontractantul s-a înscris în tabelul preliminar de creanțe cu sume rezultând din plata sumelor datorate anterior, deoarece, în caz contrar, creditorul ar fi decăzut din termenul de depunere a creanței. Procesele începute anterior (având ca obiect reziliere) sunt suspendate potrivit art. 75 alin. (1) din aceeași lege. Aceeași este soluția și în cazul despăgubirilor solicitate în cazul denunțării unui contract de cocontractant. Art. 123 alin.(9) din Legea nr. 85/2014 privește ipoteza în care contractul care prevede plăți periodice este menținut, caz în care administratorul/lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să facă plăți restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Așadar, textul de lege este clar și nu suscită interpretări sau practică neunitară. Opinia majoritară a magistraților din cadrul Secției a II-a civile a Tribunalului Galați este în sensul că se impune respingerea unei astfel de acțiuni în reziliere, bazată pe o culpă a debitorului anterioară deschiderii procedurii, ca fiind inadmisibilă. Astfel, art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede clar că orice contract în derulare la data deschiderii procedurii de insolvență se menține, iar deschiderea procedurii nu poate constitui ea însăși un motiv de încetare a contractului. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să mențină contractul sau să îl denunțe, aceasta fiind o măsură de oportunitate. Dacă menține contractul în derulare înseamnă că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar apreciază că sunt bani necesari pentru continuarea derulării relației dintre părți, sens în care se precizează acest aspect în rapoartele de activitate, conform art. 123 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Ca urmare, contractul poate fi reziliat la cererea cocontractantului, dar numai pentru o culpă născută după data deschiderii procedurii, și nu cea anterioară deschiderii procedurii, când lipsa de venituri a generat imposibilitatea plății debitelor periodice scadente față de partenerul său contractual. Opinia judecătorilor Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea este în sensul că art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 nu se poate interpreta în sensul că ar lipsi de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, fiind așadar admisibile astfel de acțiuni. Astfel, se apreciază că, pentru a putea fi inadmisibile astfel de acțiuni, ar fi necesară o reglementare expresă din partea legiuitorului, fiind vorba despre o interdicție care are ca finalitate lipsirea unor reclamanți de accesul la o instanță de judecată, prevăzut de dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De asemenea, se apreciază ca fiind admisibile acțiunile menționate având ca obiect însă doar rezilierea contractelor, nu și plata arendei restante pentru care reclamantul se poate înscrie la masa credală pentru debite anterioare deschiderii procedurii insolvenței, atât timp cât sunt admisibile promovarea împotriva unui debitor aflat în insolvență a unor acțiuni în revendicare, constatare de nulitate sau anulări de acte de proprietate. Mai mult, dacă legiuitorul permite promovarea unor astfel de acțiuni pentru neexecutări ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, care intră în competența judecătorului-sindic, nu se justifică a se aprecia că cele care privesc o neexecutare anterioară ar fi inadmisibile, în lipsa unui text expres în acest sens. ... 33. Pe rolul Curții de Apel Iași s-au înregistrat până în prezent un număr de peste 500 de cauze în care pârâtă este societatea în insolvență B, având ca obiect rezilierea contractelor de arendare încheiate de această societate. În ceea ce privește acțiunile formulate anterior intrării societății în procedura insolventei dispusă la 21 februarie 2019, jurisprudența Curții de Apel Iași a fost unitară, anume dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 nu se interpretează în sensul că astfel de acțiuni ar fi inadmisibile. Dimpotrivă, s-a considerat că acestea sunt admisibile, neavând relevanță faptul că ulterior introducerii acestora recurenta a intrat în procedura insolvenței, întrucât problema admisibilității sau inadmisibilității unei cereri de chemare în judecată se apreciază la momentul promovării ei, or, la momentul în care acestea au fost înregistrate, pârâtul nu era în insolvență. Referitor la acțiunile formulate ulterior intrării societății în procedura insolventei (fie imediat după intrarea pârâtei în procedura insolventei, fie mai târziu, în decurs de câteva luni de zile) s-au conturat două opinii. Într-o primă orientare s-a considerat că dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 se interpretează în sensul că astfel de acțiuni sunt admisibile, fiind incidente dispozițiile de drept comun, Decizia nr. 785/2020 pronunțată în Dosarul nr. 1.548/244/2019 (în același sens fiind și Decizia nr. 32/2021 pronunțată în Dosarul nr. 1.086/333/2019) statuând următoarele: Acțiunea de față nu are ca obiect pretenții, ci doar rezilierea pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, neexecutare plasată anterior deschiderii procedurii insolvenței debitoarei. Reclamantul are, fără îndoială, posibilitatea de a se înscrie la masa creditorilor cu creanța pe care o pretinde de la pârâtă, ceea ce face ca o acțiune în pretenții cu privire la aceste sume să nu mai poată fi promovată pe calea dreptului comun, însă în speță nu se solicită aceste sume, ci se solicită intervenția instanței de judecată pentru constatarea rezilierii contractului de arendă, pentru nerespectarea unor obligații anterior deschiderii procedurii insolvenței. Art. 123 din Legea nr. 85/2014 se referă la situația contractelor în derulare la momentul deschiderii procedurii insolvenței, apreciată din perspectiva evenimentului deschiderii procedurii insolvenței și la procedura de denunțare a acestor contracte. Textul nu se poate extinde în aplicare și la situația de față, litigiul neavând ca temei deschiderea procedurii insolvenței. A aprecia în mod diferit înseamnă a îngrădi accesul arendatorului la o instanță pentru verificarea cauzelor de neîndeplinire a obligațiilor contractuale existente la momentul anterior deschiderii procedurii insolvenței. Dacă pentru creanțele aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii arendatorul are la îndemână declarația de creanță și inadmisibilitatea unei acțiuni pe drept comun este permisă, datorită existenței unei alte căi de valorificare, pentru acțiunea în reziliere arendatorul nu mai are altă cale decât acțiunea de față. O interpretare contrară ar echivala cu susținerea ideii că după data deschiderii procedurii de insolvență partenerii contractuali ai debitorului nu mai pot cere rezoluțiunea sau rezilierea contractelor pentru motive anterioare deschiderii procedurii, având blocat accesul către o instanță de drept comun, care să le analizeze argumentele, ceea ce nu poate fi primit. Aceasta întrucât dreptul de acces la justiție este un drept garantat prin Constituție. Într-o a doua opinie se consideră că se impunea a fi admise criticile privind greșita aplicare a prevederilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu următoarea motivare: Astfel, în opinia separată din Decizia nr. 32/2021 pronunțată în Dosarul nr. 1.086/333/2019 se arată că: „Potrivit art. 123 alin. (1) din Legea insolvenței nr. 85/2014, contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Codul civil nefiind aplicabil, alin. (3) al aceluiași text de lege prevăzând că ulterior menținerii contractului cocontractantul poate solicita rezilierea contractului pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic. Textul de lege instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun pentru contractele în derulare în care este implicat debitorul în insolvență, stabilind regula că acestea se mențin la data deschiderii procedurii, fiind nule orice clauze contractuale de desființare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței. Legiuitorul a dat posibilitatea administratorului judiciar de a decide, în termen de trei luni de la data deschiderii procedurii insolvenței, având în vedere interesele economice ale debitorului, dacă alege să denunțe contractul sau dacă acceptă denunțarea contractului la solicitarea cocontractantului, solicitare ce poate interveni în același interval de timp de 3 luni și care necesită un răspuns al administratorului judiciar în 30 de zile de la comunicare. Așadar, decizia de denunțare a «contractului în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței» este în exclusivitate a administratorului judiciar, legea recunoscând cocontractantului doar dreptul de a cere administratorului judiciar să denunțe contractul, lipsa unui răspuns în termenul de 30 de zile de la data la care denunțarea a fost solicitată de cocontractant operând ca o prezumție de acceptare din partea administratorului judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, ulterior menținerii unui contract prevăzând plăți periodice, debitoarea nu poate fi obligată la efectuarea plăților restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii, pentru astfel de creanțe putând fi formulate cereri de înscrieri în tabloul creditorilor. La alin. (3) al art. 123 din Legea nr. 85/2014 legiuitorul a prevăzut în beneficiul cocontractantului debitorului în insolvență dreptul de a solicita rezilierea contractului pentru culpa debitorului, ulterior menținerii contractului, deci pentru fapte cuplabile intervenite ori continuate ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței. Procedura de insolvență a debitoarei B a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 228 din 21 februarie 2019, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la 2 iulie 2019, reclamantul solicitând rezilierea contractului de arendă pe motiv că debitoarea B nu a achitat arenda aferentă anului 2018. Prin urmare, ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței pârâtei B, reclamantul a solicitat rezilierea contractului de arendă, contract cu executare succesivă, în derulare, invocând fapte culpabile ale debitoarei de neexecutare a obligației de plată periodică a arendei, anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței. Raportat la prevederile art. 123 alin. (1) și (9) din Legea nr. 85/2014, la momentul învestirii instanței de fond, reclamantul nu mai avea posibilitatea de a cere, pe calea dreptului comun, rezilierea contractului de arendă pentru neexecutarea obligației de plată pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, prevederile anterior menționate fiind, contrar celor reținute de instanța de apel și de recurs în opinie majoritară, pe deplin aplicabile. O interpretare contrară, în sensul acceptat de instanța de recurs în majoritate, lipsește de conținut dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a preîntâmpina situațiile în care debitoarea aflată în insolvență ar fi lipsită de orice posibilitate reală de redresare. Reclamantul are deschisă calea acțiunii în reziliere a contractului, pentru neexecutarea culpabilă a obligației de plată a arendei pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, cerere ce revine în competența judecătorului-sindic, raportat la prevederile art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.“ În același sens este și opinia separată din Decizia nr. 586/2020 pronunțată în Dosarul nr. 865/244/2019, aceasta fiind susținută de doctrină în lucrarea „Tratat practic de insolvență“, elaborată de Institutul Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență, Editura Hamangiu, 2014, capitolul X, pag. 553, unde se arată că „exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune unele neexecutări anterioare ale debitorului, în sensul că acestea nu pot constitui motive pentru contractant de a refuza prestațiile sau livrările solicitate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar. Singura opțiune lăsată la dispoziția contractantului este de a-și declara creanțele neplătite la masa credală, urmând ca satisfacerea acestora să se realizeze în funcție de ordinea de prioritate la care acestea sunt înregistrate. Prin urmare, contractantul nu poate opune debitorului excepția de neexecutare pentru obligații patrimoniale datorate anterior deschiderii procedurii (și care vor forma obiectul unor cereri de admitere a creanței) și nici nu poate continua sau promova o acțiune în rezoluțiune sau reziliere bazată pe astfel de neexecutări din partea acestuia“. Opinia exprimată la nivelul Secției I civile din cadrul Tribunalului Iași a fost în sensul că acțiunea este admisibilă, pentru următoarele argumente: Sfera de aplicare a prevederilor art. 123 din Legea nr. 85/2014 vizează categoria de cereri formulate „ulterior menținerii contractului“, iar acestea nu pot fi interpretate prin analogie și pentru situația rezilierii și nici în sensul că ar paraliza acțiunile în reziliere. Astfel de acțiuni nu se suspendă potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014; împrejurarea că reclamantul se poate înscrie la masa credală pentru debitele anterioare deschiderii procedurii de insolvență nu are nicio înrâurire asupra posibilității acestuia de a se adresa instanței cu o acțiune de reziliere a contractului. Prin urmare, se reține că normele generale (art. 1.549 și următoarele din Codul civil) sunt aplicabile în speță atât timp cât acțiunea nu vizează plata vreunei creanțe. Nu poate fi interzis accesul la instanță al unei persoane care se află într-un raport juridic civil și urmărește să își valorifice dreptul său de natură civilă, accesul la instanță fiind garantat nu numai prin Constituție, ci și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La nivelul Secției a II-a civile și de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Iași s-a apreciat că art. 123 din Legea nr. 85/2014 stipulează doar faptul că deschiderea procedurii insolvenței nu constituie motiv de desființare a contractelor în derulare, acestea putând fi menținute în continuare, după o procedură anume reglementată, astfel că, în absența unor dispoziții speciale în Legea nr. 85/2014 prin care să se reglementeze interdicția promovării sau continuării acțiunilor în reziliere pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectare datând din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței, acțiunile trebuie să fie considerate admisibile. La nivelul Secției civile a Judecătoriei Iași s-a exprimat opinia potrivit căreia sunt admisibile acțiunile de reziliere a contractelor cu executare succesivă pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței. Textul art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în sensul că are în vedere cererea de reziliere formulată pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței sau pentru alte motive intervenite pe parcursul acestei perioade. În acest din urmă caz cererea de reziliere nu este inadmisibilă, ci va fi soluționată de judecătorul-sindic. Tribunalul Vaslui a comunicat jurisprudență relevantă, din analiza căreia rezultă că atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar, în apel, au constatat admisibilitatea acțiunilor de reziliere a contractelor de arendă, apreciind că în speță nu pot fi aplicate dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 pentru a se reține inadmisibilitatea cererii de reziliere. Aceste prevederi legale reglementează procedura și competența de soluționare a acestor cereri de reziliere sau denunțare unilaterală a contractelor în desfășurare, însă nu implică de plano o inadmisibilitate a acțiunilor în reziliere promovate de contractanții persoanei juridice aflate în insolvență. S-a apreciat că nici dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind suspendarea cauzei nu sunt incidente, întrucât litigiul nu are ca obiect acțiuni judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. În speță nu se solicită obligarea la plata unei creanțe (ceea ce ar fi redundant în condițiile în care contractul de arendă reprezintă deja titlu executoriu în acest sens), ci însăși desființarea contractului. ... 34. La nivelul Secției a II-a civile a Curții de Apel Timișoara s-a opinat, în majoritate, în sensul că cererile de acest tip adresate judecătorului-sindic pot fi primite doar pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale de după data deschiderii procedurii insolvenței. ... 35. Curțile de apel Constanța, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava și Târgu Mureș nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la problema de drept supusă analizei și nu au înaintat un punct de vedere. ... 36. Ministerul Public, prin Adresa nr. 429/C/1261/III-5/2021 din 12 aprilie 2021, a arătat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curții de Apel Iași - Secția civilă. ... ...