Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 42/2021 (HP)Paragraful 5

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
07.06.2021
Dosarul
1.187/244/2019

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „interpretarea prevederilor art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește admisibilitatea acțiunilor de reziliere a contractelor cu executare succesivă, menținute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar după momentul deschiderii procedurii insolvenței, pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectarea obligațiilor datând din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței; dacă textul art. 123 din Legea nr. 85/2014, prin expresiile „contractele în derulare se consideră menținute“ [alin. (1) ] și „ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic“ [alin. (3) teza finală], precum și prin întreaga modalitate de reglementare, se interpretează în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, determinând așadar inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări“.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie