Decizia CCR nr. 488/2023Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.10.2023 · dosar 346/33/2019
Punctul 10
10. Totodată, se susține că textele criticate eludează procedura de legiferare în materie fiscală prevăzută de Codul fiscal, potrivit căruia orice modificare sau completare se poate face numai prin lege, care va intra în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar impozitele, taxele și contribuțiile vor intra în vigoare doar de la data de 1 ianuarie a anului următor și vor rămâne în vigoare vreme de cel puțin un an. De la această regulă, pot exista două excepții: a) modificări sau completări aduse prin ordonanțe, dacă acestea nu presupun modificarea unui impozit, a unei taxe ori a unei contribuții și introducerea unor noi prevederi fiscale de acest tip, caz în care ordonanța nu poate intra în vigoare mai devreme de 15 zile de la data publicării; b) modificări care decurg din angajamentele internaționale ale României, caz în care s-ar putea efectua modificări chiar și de îndată. Însă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 este emisă cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, reprezentând o derogare nepermisă de la rule of law (înțelegând aici procedura publică de promovare și adoptare a modificărilor legislative pentru domeniul fiscal). ...
Sursa oficială ↗