Decizia CCR nr. 488/2023Punctul 15

15. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86-89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, raportată la art. 115 alin. (6) din Constituție, se arată că nu există urgența reglementării pe calea unei ordonanțe de urgență a Guvernului. Pe de-o parte, însuși Codul fiscal temporizează procedura introducerii unui nou impozit, a unei noi taxe sau a unei noi contribuții, cu păstrarea unui termen de vacatio legis de 6 luni. Este deci incompatibilă cu această concepție a legiuitorului fiscal o ordonanță de urgență precum cea criticată, care introduce o nouă prelevare fiscală în data de 29 decembrie 2018, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Pe de altă parte, în cuprinsul expunerii de motive nu există nicio explicație plauzibilă care să ne permită să determinăm care este situația imprevizibilă avută în vedere de legiuitor; care este interesul public periclitat; cât de gravă este periclitarea interesului public; care este motivul pentru care Guvernul a considerat că nu poate face apel la celelalte mijloace constituționale și a utilizat, ultima ratio, instituția ordonanței de urgență; cum anume, în concret, este aptă măsura urgentă avută în vedere - instituirea taxei pe activele financiare - să conducă la înlăturarea pericolului pentru interesul public; care este durata pentru care se va aplica măsura introdusă prin ordonanța de urgență, fiind de principiu faptul că pericolul identificat nu poate dura la infinit. ...