Decizia CCR nr. 477/2023Punctul 93

93. Or, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată și trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragrafele 15 și 16, sau Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Prin urmare, având în vedere situația de fapt și de drept în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, urmată de evenimentele legislative mai sus menționate, ce au avut loc ulterior sesizării Curții Constituționale, eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar avea nicio consecință în ceea ce privește efectivitatea deciziei instanței de contencios constituțional prin prisma prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, care dispun că Parlamentul sau Guvernul, după caz, este îndrituit să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, având în vedere că legiuitorul, în cadrul procesului legislativ de aprobare a ordonanței de urgență, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, coroborat cu art. 115 alin. (7) , potrivit căruia „Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege (...)“, deja a eliminat soluția legislativă criticată, iar examinarea constituționalității normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate într-un control abstract. ...