Decizia CCR nr. 442/2023Punctul 14

14. Or, din analiza dosarului cauzei reiese că în litigiul dedus judecății în fața instanței judecătorești au avut aplicabilitate dispozițiile art. 56 alin. (1) în forma în vigoare avută după modificările operate prin art. IV pct. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2017, prin care s-a prevăzut că „Cererile introduse la instanțele judecătorești potrivit prevederilor prezentului capitol [capitolul VI - Sistemul de remedii judiciar, n.n.] se taxează după cum urmează: a) până la 450.000 lei inclusiv - 2% din valoarea obiectului cererii; […]“ și care sunt anterioare modificărilor aduse prin art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018. Ca atare, în cauza dedusă judecății a fost stabilită o taxă judiciară de timbru utilizându-se formula de calcul ce are în vedere aplicarea unui procent la valoarea obiectului cererii, respectiv valoarea cererii introduse pe rolul instanței judecătorești, în acord chiar cu cele învederate de autoarea excepției de neconstituționalitate prin critica formulată și prin care susține că aceasta este forma legii ce ar trebui aplicată în cauză. De altfel, așa cum reiese din obiectul litigiului, aceasta solicită reexaminarea acestei taxe judiciare de timbru, înlăturarea obligației de plată aferente cererilor evaluabile în bani și aplicarea, în contextul dat, a prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, care dispun că „Cererile neevaluabile în bani formulate potrivit prezentei legi și cele care nu fac obiectul alin. (1) se taxează cu 450 lei“. ...