Decizia CCR nr. 428/2023Punctul 11
Punctul 11
11. Revenirea legiuitorului asupra măsurii pe care tot el a instituit-o, dar în sens invers, nejustificată de niciun motiv obiectiv (în condițiile în care România a înregistrat cea mai mare creștere economică dintre țările membre ale Uniunii Europene și una dintre cele mai mari creșteri economice din lume raportate în același an), impietează asupra dreptului membrilor de sindicat la un nivel de trai decent, nivel care s-a raportat la cuantumul veniturilor salariale obținute până la data de 31 decembrie 2017. Se precizează că și dreptul la un nivel de trai decent a fost expres calificat de Curtea Constituțională ca drept fundamental, sens în care este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. Afectarea drepturilor fundamentale nu se poate face, deci, nici chiar prin lege, decât în condițiile stabilite de art. 53 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗