Decizia CCR nr. 428/2023Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2023 · dosar 27.831/3/2019
Punctul 32
32. Totodată, examinând dispozițiile legale criticate, raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție, prin prisma exigențelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea constată că normele constituționale nu sunt încălcate. Soluția legislativă criticată este normată clar și cu precizie, în contextul în care, astfel cum rezultă din preambulul său, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 a fost adoptată având în vedere „obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice, instituită prin Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, pe baza căreia să fie fundamentat proiectul bugetului de stat și al bugetelor de asigurări sociale pe anul 2017“ și ținând cont de faptul că „în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 martie 2017, s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii de personal“. ...
Sursa oficială ↗