Decizia CCR nr. 421/2023Punctul 22

22. Autorul prezentei excepții de neconstituționalitate este nemulțumit și de faptul că, prin interpretarea obligatorie pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a dat-o prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, se permite acordarea de bunuri în echivalent nu doar dintre cele cuprinse în lista întocmită de entitatea învestită, ci și dintre celelalte bunuri imobile aflate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, în măsura în care persoana îndreptățită nu acceptă bunurile oferite de entitatea învestită și face dovada că există alte bunuri disponibile, neînscrise pe lista întocmită în acest scop de entitatea învestită. Statuând astfel, instanța supremă a confirmat practica acelor instanțe care au considerat că se pot atribui în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista prevăzută de art. 22^1 alin. (5) din normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 17 februarie 2014, fie ca urmare a constatării unui abuz al administrației, cum ar fi neîntocmirea, în mod abuziv, a listei bunurilor ce pot fi atribuite în compensare, inexistența bunurilor în listă, existența în listă a unor bunuri neatractive, neincluderea în listă a bunului identificat de reclamant etc., fie chiar necondiționat de constatarea unui abuz al administrației, apreciindu-se că este suficientă analiza instanței de judecată cu privire la caracterul liber de sarcini, înțeles inclusiv ca afectare sau nu a bunului solicitat unui interes public. În practică, problema în discuție se pune cu prilejul contestării, de către persoanele îndreptățite, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a deciziilor de respingere, de către entitățile învestite, a solicitărilor de restituire în natură a bunurilor și a refuzului de acordare de bunuri imobile în compensare. Prin probatoriul administrat în cursul procesului, reclamanții pot face dovada existenței, în patrimoniul entității învestite, a unor bunuri care ar putea fi date în compensare și care, deși sunt libere de sarcini și nu au făcut obiectul legilor reparatorii, neexistând, așadar, niciun impediment juridic pentru a fi date în compensare, totuși nu au fost înscrise de entitatea învestită pe lista bunurilor disponibile ce pot fi oferite în compensare. Această dovadă se realizează pe baza expertizelor pe care instanța le poate dispune sau accepta în cauză, la cererea părților. ...