Decizia CCR nr. 421/2023Punctul 24

24. S-a mai reținut, prin decizia menționată, paragrafele 30-32, că raționamentul cuprins în Decizia nr. 12 din 14 mai 2018, pe baza căruia Înalta Curte a statuat că pot fi acordate în compensare inclusiv bunuri disponibile identificate de persoana îndreptățită, care nu au fost cuprinse în lista întocmită cu acest titlu de entitatea învestită, nu conferă caracter neconstituțional prevederilor de lege criticate. Desigur că, în ipoteza în care bunul solicitat nu mai poate fi restituit în natură, iar oferta de bunuri disponibile pe care entitatea învestită o face persoanei îndreptățite pentru compensarea acelui bun nu este acceptată de aceasta, rămâne valabilă obținerea, potrivit Legii nr. 165/2013, de despăgubiri prin puncte corespunzătoare valorii imobilului calculate prin raportare la grila notarială în vigoare la data intrării în vigoare a legii. Dar scopul legiuitorului a fost degrevarea bugetului statului de achitarea unor sume de bani considerabile, pentru a diminua presiunea financiară. De aceea, interpretarea dată de Înalta Curte este aptă să satisfacă deopotrivă interesul particular al persoanei îndreptățite prin crearea posibilității pentru aceasta de a obține un bun care să reprezinte o compensație justă pentru pierderea suferită în timpul regimului comunist, dar, în același timp, să și contribuie la menținerea echilibrului bugetar prin evitarea efectuării de către stat a unei plăți în bani (suma de bani rezultată din transformarea punctelor corespunzătoare valorii bunului solicitat). Ca atare, în cursul soluționării contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite împotriva deciziilor prin care entitățile învestite au respins restituirea în natură a bunului notificat, instanțele judecătorești competente pot fi chemate să aprecieze dacă și în ce măsură bunuri neînscrise în lista întocmită de entitate, dar identificate de persoana îndreptățită pot fi într-adevăr considerate disponibile, pentru a fi acordate în compensare. În acest scop, instanța va analiza disponibilitatea de la caz la caz, în funcție de destinația și utilizarea concretă a bunului în ansamblul activității entității notificate/unității deținătoare, de incidența unei cauze de indisponibilizare dintre cele prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, de existența unei notificări pentru restituirea în natură a acelui imobil sau de orice alt aspect care determină grevarea cu sarcini a imobilului. Mai mult, jurisprudența Înaltei Curți a relevat faptul că aprecierea instanțelor este chiar mai nuanțată, în sensul că această analiză nu se rezumă la verificarea strict tehnică a acestor aspecte, ci vizează și o particularizare la situația specifică a entității învestite, prin stabilirea destinației concrete și a utilității bunului în ansamblul activității acestei entități. Ca atare, faptul că bunul solicitat nu este ocupat de alte construcții sau nu este afectat de servituți legale nu conduce în mod automat la obligarea entității în patrimoniul căreia se găsește să îl acorde în compensare, dacă aceasta face dovada că bunul este necesar (nu doar util) activității unității notificate sau dacă, de exemplu, acesta face obiectul unui proiect de dezvoltare sau de amenajare. ...