Decizia CCR nr. 391/2023Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.07.2023 · dosar 3.976/117/2018
Punctul 13
13. Curtea reține că, prin Decizia nr. 437 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 18 octombrie 2019, paragrafele 14 și 15, și Decizia nr. 367 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2020, paragrafele 18-20, s-a mai pronunțat cu privire la art. 12 alin. (1) lit. d) prin raportare la art. 31 din Constituție, reținând că dreptul fundamental la informație, așa cum este consacrat de norma constituțională evocată, implică dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informație de interes public și obligația corelativă a autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 158 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004). Așadar, dreptul la informație, consacrat de art. 31 din Constituție, se referă numai la informațiile de interes public, sens în care legiuitorul, prin art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, a precizat că prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultată din activitățile unei autorități publice ori instituții publice, așa cum sunt definite acestea la art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001. Or, informațiile la care fac referire dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 nu au caracterul unor informații de interes public, ci sunt informații exceptate de la accesul liber al cetățenilor. Legiuitorul este cel în drept să stabilească atât condițiile, cât și situațiile în care se exceptează de la accesul liber al cetățenilor unele categorii de informații. ...
Sursa oficială ↗