Decizia CCR nr. 382/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că neconstituționalitatea dispozițiilor criticate în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție trebuie analizată prin raportare la disproporția față de alte prevederi ale Legii nr. 217/2003. Astfel, chiar în cuprinsul dispozițiilor art. 30 din această lege, se arată că hotărârea prin care se soluționează cererea de emitere a ordinului de protecție este supusă numai apelului. Prin inserarea, în cuprinsul aceluiași act normativ, a posibilității de a ataca exclusiv hotărârea prin care s-a dispus emiterea sau neemiterea ordinului de protecție propriu-zis se creează o disproporție între drepturile părților cu interese contrare, întrucât soluția pronunțată pentru emiterea ordinului propriu-zis poate fi atacată, pe când hotărârea pronunțată privitor la ordinul provizoriu rămâne definitivă și nu mai poate fi pusă în discuție. Suprimarea căii de atac în cauză, în care se judecă legalitatea emiterii ordinului de protecție provizoriu, prin același act normativ prin care se permite atacarea hotărârii primei instanțe în cauza în care se judecă emiterea ordinului de protecție propriu-zis, arată intenția legiuitorului de a da o importanță sporită acestei din urmă cauze, dată fiind perioadă relativ scurtă pentru care este emis ordinul provizoriu, spre deosebire de perioada pentru care poate fi emis un ordin de protecție propriu-zis. Or, nu se poate permite conturarea unui astfel de principiu fără a se analiza anterior impactul real pe care îl are emiterea chiar și a unui ordin de protecție provizoriu. Efectele, consecințele și impactul emiterii unui ordin de protecție nu se cuantifică numai după durata de timp pentru care acesta este în ființă, ci și după alte criterii, respectiv consecințele pe termen lung asupra carierei, vieții de familie și sociale a celui împotriva căruia se instituie, putând avea efecte de restrângere a drepturilor de exercitare a autorității părintești în viitor ori asupra posibilității concrete de obținere a unui loc de muncă într-un anumit sector de activitate. În acest context, este imperios ca analiza legalității emiterii ordinului de protecție provizoriu să fie făcută cu la fel de mult interes și să existe aceleași pârghii de contestare a deciziei unei instanțe de fond ca și în situația emiterii ordinului de protecție propriu-zis. Astfel, în raport cu prevederile art. 30 din Legea nr. 217/2003, se creează un dezechilibru vădit între drepturile subiecților procesuali implicați, până la urmă, în aceeași cauză și se conturează o notă discriminatorie între drepturile procesuale ale celui împotriva căruia se emite ordinul de protecție provizoriu și drepturile procedurale ale celui în favoarea căruia s-a emis acesta. În acest sens, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat faptul că în cazul în care persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament diferențiat, fără o justificare obiectivă sau rezonabilă, se încalcă dispozițiile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același sens, principiul egalității a fost afirmat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca un principiu general al dreptului european, iar potrivit jurisprudenței instanței europene, principiul egalității nu este compatibil cu tratamentul diferit aplicat unor situații comparabile, cu excepția existenței unei justificări obiective. ...