Decizia CCR nr. 368/2023Punctul 25
Punctul 25
25. Rațiunea pentru care cazul de revizuire la care fac referire autorii excepției de neconstituționalitate - atunci când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților - nu este aplicabil și hotărârilor în care instanța nu s-a pronunțat asupra fondului și nici nu evocă fondul rezidă în faptul că, într-o asemenea ipoteză, acțiunea se respinge exclusiv pe considerente de procedură, fără să fie antamate aspecte substanțiale, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii și care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii. Ca atare, introducerea acestei căi de atac ar fi complet ineficientă, lipsind finalitatea esențială a revizuirii, aceea de retractare, totală sau parțială, a unei hotărâri judecătorești care dezleagă o situație conflictuală, oferind o soluție juridică și dispunând, în consecință, în spiritul și litera legii, cu privire la drepturile și obligațiile izvorâte din raporturile juridice deduse judecății (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 420 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 20 august 2021, paragraful 20). ...
Sursa oficială ↗