Decizia CCR nr. 360/2023Punctul 9

9. Astfel, se arată că, în contextul probat inechivoc și în cauza dedusă judecății prin expertiză judiciară de specialitate, instanța a remarcat că, în practică, există o serie de situații în care prevederile limitative ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 (inclusiv în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii) împiedică încadrarea în condiții deosebite de muncă și plata contribuțiilor de asigurări sociale aferente stagiului de cotizare/vechimii în condiții deosebite a salariaților care lucrează efectiv în aceste condiții, în ipoteza în care aceste condiții de muncă deosebite apar sau reapar la distanță în timp după data încetării avizului anterior de încadrare sau apar chiar pentru prima oară (de pildă, în cazul locurilor de muncă nou-înființate pentru angajări noi, extinderi de activitate, introducerea de noi tehnologii sau al angajatorilor nou-înființați etc., toate acestea după data de 1 ianuarie 2011, de exemplu, în anul 2017). Aceasta, în pofida faptului că și salariații în cazul cărora condițiile deosebite de muncă apar sau reapar ulterior după încetarea unei avizări anterioare muncesc efectiv în condiții de muncă deosebite și le este puternic afectat dreptul fundamental la pensie și la ocrotirea sănătății, dar sunt împiedicați prin textul legal să beneficieze de compensația reprezentând recunoașterea și reconstituirea respectivei perioade muncite în condițiile extrem de nocive ca fiind vechime/stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă. Se realizează o discriminare față de ceilalți salariați care muncesc în asemenea condiții și le este recunoscut acest beneficiu doar pentru că nu au existat „întreruperi“ de timp între avizele de încadrare începând cu 1 aprilie 2001, adică doar pentru că respectivele condiții deosebite au existat neîntrerupt. ...