Decizia CCR nr. 359/2023Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.06.2023 · dosar 1.512/102/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) , deoarece nu răspund exigențelor Constituției privind delegarea legislativă, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, existența unei situații extraordinare (raportat strict la aplicarea în anul 2019 a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) nu este explicată prin argumente în favoarea limitării aplicării anumitor prevederi ale legii salarizării - respectiv plafonarea sporurilor la un anumit nivel. Din contră, în motivare se arată necesitatea aplicării devansate, în trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământ (art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018). ...
Sursa oficială ↗