Decizia CCR nr. 359/2023Punctul 10
Punctul 10
10. În continuare, autorul excepției susține că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 contravin prevederilor art. 16, 20, 41 și 53 din Constituția României. Astfel, pentru aceleași condiții de desfășurare a activității, norma legală criticată creează o poziție de inferioritate a salariaților reprezentați de Sindicatul „Acord“ din Târgu Mureș, de inegalitate în fața prevederilor legii salarizării, față de alți salariați din instituție sau de alte categorii de personal din sectorul bugetar. Spre exemplificare, invocă situația medicilor și a asistenților medicali, pentru care sporurile sunt calculate ca procent din salariul de bază, neoperând plafonarea instituită de dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, și a șefilor de centre/contabililor din unitățile de asistență socială, care, ca efect al implementării în anul 2018 a măsurii privind transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, au depășit grila din anul 2022. În privința acestora, legiuitorul a procedat la acordarea corectă a salariilor de bază, dar și a sporurilor specifice activității, prin raportarea acestora la salariile de bază sub formă de procent. Având în vedere aceste aspecte, autorul excepției consideră că s-a creat o profundă inechitate care afectează salariații reclamanți, ale căror sporuri nu sunt calculate ca procent din salariul de bază, aceștia beneficiind, pentru fiecare tip de spor, doar de suma acordată în luna decembrie 2019, înregistrând astfel substanțiale pierderi salariale. ...
Sursa oficială ↗