Decizia CCR nr. 809/2021Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.12.2021 · dosar 1.511/102/2019
Punctul 11
11. De asemenea, se susține încălcarea art. 16, 20, 41 și 53 din Constituție. Astfel, prin efectul generat de aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și care constă, în opinia Guvernului, într-o măsură de plafonare/limitare a nivelului sporurilor care fac parte din salariul brut se realizează o încălcare efectivă a prevederilor constituționale evocate. Prin urmare, pentru aceleași condiții de desfășurare a activității, norma legală criticată creează o poziție de inferioritate a salariaților reclamanți, de inegalitate în fața prevederilor legii salarizării, față de alți salariați din instituție sau alte categorii de personal din sectorul bugetar, spre exemplu: medicii și asistenții medicali, pentru care sporurile sunt calculate ca procent la salariul de bază, neoperând plafonarea instituită de dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018; șefii de centre/contabilii din unitățile de asistență socială, care, ca efect al implementării în anul 2018 a măsurii privind transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, au depășit grila din anul 2022 (în privința acestora, legiuitorul a procedat la acordarea corectă a salariilor de bază, dar și a sporurilor specifice activității, prin raportarea acestora la salariile de bază, sub forma unui procent din valoarea salariilor de bază). Aceste măsuri au fost și sunt valabile atât pentru anul 2018, cât și pentru anul 2019, dând naștere unei inechități profunde care afectează salariații ale căror sporuri nu sunt calculate ca procent la salariul de bază, aceștia beneficiind, pentru fiecare tip de spor, doar de suma acordată în luna decembrie 2018, înregistrând astfel substanțiale pierderi salariale. O asemenea plafonare operează în mod neconstituțional inclusiv în privința sporurilor salariale care se calculează prin raportare la un tarif orar. Aceste pierderi salariale, în contextul în care salariații lucrează în aceleași condiții de muncă, sunt condamnabile din perspectiva dispozițiilor constituționale pe care se întemeiază excepția de neconstituționalitate. Plafonarea sporurilor pentru anumite categorii de salariați, raportat la un calcul corect în cazul altor lucrători, la aceleași condiții de prestare a activității, generează încălcarea principiului egalității de tratament și interzicerii discriminării, a principiului „la muncă egală, salariu egal“, principii care fac obiectul mai multor reglementări internaționale și comunitare, cum ar fi: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Carta socială europeană, revizuită, Carta comunitară a drepturilor fundamentale ale muncitorilor. ...
Sursa oficială ↗