Decizia CCR nr. 348/2023Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.06.2023 · dosar 3.342/295/2017
Punctul 10
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 163 din Codul de procedură civilă, în ansamblul lor, însă din analiza susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, consemnate în notele scrise depuse de acesta în fața instanței de judecată, precum și a considerentelor încheierii de sesizare a Curții, rezultă că excepția de neconstituționalitate vizează doar dispozițiile alin. (3) al art. 163, care au următorul conținut: (3) Dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune în cutia poștală. În lipsa cutiei poștale, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare care trebuie să cuprindă: a) anul, luna, ziua și ora când depunerea sau, după caz, afișarea a fost făcută; ... b) numele și prenumele celui care a făcut depunerea sau, după caz, afișarea și funcția acestuia; ... c) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui înștiințat; ... d) numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea instanței pe rolul căreia se află dosarul, cu indicarea sediului acesteia; ... e) arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba; ... f) mențiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afișarea înștiințării ori, când există urgență, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanței de judecată pentru a i se comunica citația. Când domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanța de judecată își are sediul, înștiințarea va cuprinde mențiunea că pentru a i se comunica citația destinatarul este în drept să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul; ... g) mențiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la lit. f) , citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; ... h) semnătura celui care a depus sau afișat înștiințarea. ... ...
Sursa oficială ↗