Sari la conținut

Decizia CCR nr. 244/2023Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.04.2023
Dosarul
337/325/2020

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că termenul „nejustificat“ cuprins de dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală este lipsit de claritate și previzibilitate, astfel că textele criticate nu întrunesc condițiile calitative de accesibilitate și predictibilitate impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, acest text normativ, astfel cum s-a aplicat în speța dedusă judecății - permite sancționarea unui organ de cercetare penală pentru că nu a îndeplinit niște acte de care nu avea cunoștință, într-un termen de care nu avea cunoștință. Consideră că textul normativ nu este redactat cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului (organului de cercetare penală) să își adapteze conduita, astfel încât acesta să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Apreciază că singura interpretare constituțională a termenului „nejustificat“ este aceea care „impune un standard minim pentru «justificare» și maxim pentru «nejustificare»“. „Astfel, orice justificare minimă - de drept sau de fapt -, întemeiată în drept și în fapt ori doar aparent întemeiată în drept și în fapt, va fi suficientă pentru a califica neîndeplinirea dispozițiilor procurorului ca fiind «justificat㻓. Susțin că orice altă interpretare a noțiunii anterior menționate reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum aceste drepturi sunt consacrate în Constituție și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie