Decizia CCR nr. 235/2023Punctul 7

7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, reține că, prin Decizia nr. 21 din 29 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2) , art. 102 alin. (2) și (3) și art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situația în care este invocată nulitatea absolută cu consecința excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil dacă instanța se pronunță asupra nulității printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluționează fondul cauzei?“ Totodată, reține că deciziile Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, nr. 802 din 5 decembrie 2017 și nr. 26 din 16 ianuarie 2019 nu statuează cu privire la actul prin care instanța trebuie să se pronunțe asupra cererilor de constatare a nulității absolute și nici cu privire la o eventuală obligație a instanței de a se pronunța printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei. Apreciază că, deși dispozițiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală nu impun instanței obligația de a se pronunța asupra cererilor de constatare a nulității absolute printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, este necesar ca instanța să se pronunțe printr-o astfel de încheiere. Consideră că și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală și s-a constatat că acestea „sunt constituționale în măsura în care prin sintagma «excluderea probei», din cuprinsul lor, se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei“, impun instanței obligația să se pronunțe atât asupra cererilor de constatare a nulității unor procedee probatorii sau mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât și de a dispune excluderea lor din materialul probator, precum și eliminarea lor fizică, imediat după invocarea și constatarea nulității, tocmai pentru ca efectele menținerii la dosar a probelor nelegal administrate să fie înlăturate. Arată că, în sprijinul soluției ca instanța să se pronunțe asupra cererii de constatare a nulității absolute a unor mijloace de probă administrate sau a unor procedee probatorii din cursul urmăririi penale printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluționează cauza pe fond, sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 250 din 16 aprilie 2019, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. Apreciază că s-ar pune în discuție și încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, existând o situație discriminatorie între inculpați în cazul în care constatarea nulității unor mijloace de probă și excluderea acestora din dosar se dispune doar prin sentință, la finalul judecății în prima instanță, sau doar prin decizia definitivă pronunțată în apel, când mijloacele de probă rămân la dosar și ar putea influența convingerea judecătorului, față de cazul când constatarea nulității unor mijloace de probă și excluderea acestora din dosar au loc în procedura de cameră preliminară, astfel că, pe parcursul judecății, acestea nu se mai află la dosarul cauzei și nu pot influența convingerea judecătorului. Cât privește solicitarea autorului excepției potrivit căreia instanța de control constituțional trebuie să constate că prevederile criticate sunt constituționale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă și se exclud acestea din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestației, apreciază că, raportat la obiectul cererilor soluționate prin încheiere, respectarea dispozițiilor constituționale este pe deplin asigurată prin posibilitatea exercitării căii de atac a apelului împotriva încheierii odată cu apelul împotriva sentinței prin care s-a soluționat cauza în fond, în conformitate cu art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, posibilitatea exercitării unei căi separate de atac reprezentând o excepție de la această regulă, excepție justificată prin dezideratul protejării unor drepturi de o importanță deosebită, cum ar fi situația contestațiilor împotriva încheierilor prin care se dispun măsuri asigurătorii în cursul judecății. ...