Decizia CCR nr. 239/2023Punctul 13

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile constituționale ale art. 53 - care permit, în mod condiționat și cu titlu de excepție, restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, așadar care statuează cu privire la regimul restrângerii exercițiului acestora - nu au o existență autonomă, așa încât pot fi invocate în susținerea unei excepții de neconstituționalitate prin raportare la alte dispoziții din Constituție care, în mod necesar, reglementează cu privire la drepturi ori libertăți fundamentale. În aceste condiții, având în vedere acest aspect, precum și faptul că autorii excepției de neconstituționalitate nu au precizat vreun drept ori vreo libertate fundamentală al căror exercițiu să fi fost restrâns prin textul de lege criticat, instanța de contencios constituțional nu poate examina constituționalitatea normelor criticate prin raportare la art. 53 din Legea fundamentală. Curtea observă însă că autorii excepției de neconstituționalitate susțin că proporționalitatea răspunderii penale poate face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, având în vedere că angajarea răspunderii penale, prin consecințele sale, determină o restrângere a exercițiului unor drepturi, iar această restrângere, adesea materializată în sancțiunea aplicată, trebuie să fie proporțională cu împrejurarea care a determinat aplicarea ei, adică fapta comisă. În aceste condiții, Curtea reține din motivarea excepției de neconstituționalitate că autorii susțin încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 53 prin raportare la art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală, referitor la libertatea individuală. ...